Proiectul ?Tresor?, promovat si coordonat de catre Camera de Mestesugari din Trier - Euro Info Centre (EIC DE126) Germania, isi propune transferul de cunostinte si bune practici in domeniul solutiilor e-business pentru achizitiile publice de bunuri, lucrari si servicii.
Acest proiect se implementeaza si in Regiunea Vest, unde partener pentru organizarea seminariilor de informare asupra legislatiei, procedurilor si instrumentelor e-business (comert electronic) si e-licitatie este Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timisoara - EIC RO823.
Grupul tinta pentru aceste seminarii sunt organizatiile de sprijinire a afacerilor si 100 de firme din sectoarele de constructii, productie industriala, comert si servicii, transporturi si comunicatii care vor fi instruite.
In cadrul proiectului se va realiza o platforma web cu informatii relevante privind legislatia, procedurile si oportunitatile e-business.
Lectorul primului seminar de tip ?train for trainers? a fost Patrick Rosar, managerul Centrului de Competente e-business al landului Rheinland-Pfalz.
Domnia sa ne-a declarat:
?In Germania, licitatiile electronice de achizitii nu sunt o regula pentru toata lumea.
Exista platforme electronice care ofera aceasta facilitate, dar putine oferte sunt tranzactionate electronic.
Primele invitate sa utilizeze acest sistem sunt marile concerne, care au un personal propriu instruit, dar nu exista o procedura standard obligatorie si generalizata.
Multi administratori ai banului public limiteaza voit numarul ofertantilor, iar licitatia electronica nu convine pentru ca disperseaza democratic informatia.
Reprezentantii autoritatilor locale prefera sa selecteze ofertanti ce provin din localitatea sau regiunea lor si utilizeaza mai mult metodele traditionale de selectie a ofertelor, care asigura un acces mai bun la resurse pentru ofertantii din zona respectiva.
Restructurarea procedurilor interne de lucru ale ofertantilor presupune costuri suplimentare ce sunt asumate de firme doar atunci cand nu exista proceduri de oferta alternative mai ieftine.?

