20 de ani de tranzitie marcati de reforme esuate. Fiecare nou ministru a venit, spre disperarea noastra, a populatiei, cu propria sa reforma. Cu propria sa viziune asupra schimbarii sociale, cu schimbarea schimbarii. Reforma educatiei, reforma sanatatii, reforma administratiei.
Cu ce rezultate? O societate bulversata, un sistem neschimbat, ramas intact, la locul sau. Ca si balaurul cu noua capete caruia daca ii retezi unul, ii creste altul la loc.
De ce sistemul s-a dovedit mai puternic decat incercarile repetate de a-l reforma, de ce aceia care se opun schimbarilor au avut intotdeauna castig de cauza?
In centrul mult-clamatelor reforme nu s-a aflat niciodata beneficiarul lor. Nu s-au aflat pacientul, elevul, parintele si cetateanul. Nu s-au aflat asiguratul, studentul si contribuabilul, platitorul de impozite si taxe.
In aceasta piesa pusa in scena de diversii regizori adusi in prim-planul scenei politice, beneficiarul a fost doar un simplu spectator, nu actorul principal.
Sistemul nu este totusi ceva nedefinit si invincibil. El este format din oameni, din grupuri de oameni legati intre ei prin interese materiale puternice.
Cine conteaza in sistem? Conducatorii (directorii de spitale si de scoli, sefii de clinici, rectorii universitatilor, primarii, presedintii de consilii judetene etc.) si liderii de sindicat. Cand cineva incearca sa le atinga interesele, conducatorii de institutii numiti politic, cu legaturi cu lumea politica si liderii de sindicat isi unesc fortele si glasurile pentru apararea interesului comun, pentru supravietuire. Toti ceilalti angajati din sistem sunt doar o masa de manevra buna de scos in strada la nevoie pentru cateva tichete de masa.
Ce interese are sistemul? Sa i se aloce cat mai multe resurse pe care sa le consume pentru prezervarea statutului sau fara ca cineva sa il intrebe de performanta si eficienta.
De ce fug cei ce controleaza sistemul? De responsabilitate in fata beneficiarilor si platitorilor de impozite si taxe si in fata comunitatii. Pentru a reusi in acest demers, pentru a nu fi controlati, liderii sistemului se aliaza cu politicienii, cu decidentii politici carora le promit voturile masei de manevra si le asigura linistea in capul mesei. Este un compromis conditionat: atata timp cat politicienii nu le tulbura status quo-ul si socotelile.
Ce se intampla cand cineva incalca aceste reguli tacite? Apare presiunea strazii, amenintarea cu greve, criticile la talk-show-urile de televiziune. Cel mai pervers ingredient este insa incercarea de antrenare a beneficiarilor - care ar trebui sa castige din schimbare - in demersul de blocare a reformei prin amenintarea cu consecinte neplacute.
Birocratia amenintata cu reducerea numarului de functionari se intoarce impotriva contabililor firmelor care sunt speriati ca vor sta la cozi mai lungi pentru a depune declaratiile lunare. Profesorii ameninta cu intreruperea anului scolar, afirma ca nu vor trece notele in catalog si nu vor incheia situatiile elevilor, iar medicii si asistentele isi neglijeaza bolnavii care nu platesc in plus.
Pana acum, sistemul s-a dovedit intotdeauna mai puternic, dar societatea romaneasca a ajuns pe marginea prapastiei, cu absolventi nepregatiti pentru piata privata a muncii, o populatie bolnava si patroni de microintreprinderi si IMM-uri care isi inchid firmele si isi iau lumea in cap, alegand drumul pribegiei in cautarea unei sanse corecte si unei vieti mai bune.
Nu vom iesi cu bine din blocajul crizei daca politicienii nu vor duce la capat reforma sistemului, profitand acum de acest moment al adevarului.
© Mircea Mitrutiu
