De fiecare data cand criza politica, sociala si guvernamentala isi arata coltii, politicienii si analistii scot din maneca solutia salvatoare: Isarescu premier.
S-a ajuns chiar la acceptarea ideii unui cumul de functii publice: prim-ministru si guvernator al Bancii Nationale. Ceea ce ar lasa in mana unui singur om periculos de multa putere. Puterea de a decide atat politica monetara, cat si politica bugetara si fiscala a unei tari.
Este omeneste sa gresesti, iar un Isarescu la toate butoanele economiei nu ar mai avea niciun interlocutor cu autoritate care sa joace pentru el rolul de avocat al diavolului.
Un rol pe care Isarescu l-a jucat excelent pana acum din pozitia de partener de dialog si sfatuitor al ministrilor de finante. Cand a fost nevoie, a iesit in public si i-a urecheat.
Orice decizie gresita pe care ar putea-o lua sub presiune un om cu o asemenea putere ar antrena dupa sine grave dezechilibre macroeconomice. De aceea, nu cred ca e bine sa mizam la nesfarsit pe salvatorul Isarescu in rol de jolly-joker.
De unde insa atata incredere? De ce se mizeaza la ananghie pe Isarescu? Ce inseamna Mugur Isarescu ca model de lider institutional?
Joaca de pe pozitia unui independent care poate gandi, vorbi si actiona aparent liber. Preferand un independent cu notorietate, oamenii isi exprima de fapt neincrederea lor profunda in politicienii romani ajunsi administratori.
Este un tehnocrat. Un expert si specialist in macroeconomie, un profesionist adevarat. In perceptia publica, ceilalti sunt niste amatori corupti, dependenti de interesele clientelei lor politice.
Bun comunicator, Isarescu poate descrie conexiunile dintre deciziile politice, reactia pietelor si buzunarul romanilor. Ceilalti nu reusesc sa explice pe intelesul celor multi masurile dureroase pe care intentioneaza sa le adopte, consecintele pe termen mediu si lung, dar si riscurile evitarii lor. Romanilor de rand nu le este clar ce fac politicienii cu banii lor si cu imprumuturile pe care tot ei le vor plati in viitor. Si pentru ca nu le este clar, banuiesc ca sunt furati. Iar un sarac furat devine furios pe bogatul care il fura.
Isarescu are continuitate in cariera in fruntea unei institutii prestigioase, iar ceilalti nu pot rivaliza cu acest traseu profesional. Nu au nici CV, nici rezultate.
A avut succes in atingerea unor obiective pe care si le-a fixat, tine sub control inflatia si cursul de schimb valutar, iar stabilitatea preturilor si un leu puternic sunt importante pentru nivelul de trai al fiecaruia.
Politicienii profesionisti ne-au obisnuit in schimb sa nu isi tina promisiunile electorale. Contractul social e rupt, iar esecul masurilor guvernamentale se reflecta in prapastia ce se casca intre cosul plin de cumparaturi din statisticile oficiale si plasele goale din piata.
De 20 de ani, Isarescu este partener de dialog si negociere cu institutiile financiare internationale. Multi lideri politici nu stiu nici macar sa vorbeasca intr-o engleza corecta, daramite in limbajul economic si sec al cifrelor.
Satui de hiperbolele si emfaza goala a politicienilor, romanii prefera onestitatea unui chirurg inaintea unei operatii fara anestezie.
Cu credibilitatea pierduta in ochii populatiei, politicienii care ne-au guvernat in ultimii 20 de ani au termenul de valabilitate expirat.
O noua clasa de politicieni, cu un profil asemanator cu Isarescu trebuie insa sa se nasca pentru a-i inlocui pe cei compromisi.
Sa aiba curajul unei opinii independente, sa fie profesionisti adevarati, buni comunicatori, cu succes in cariera si capacitatea de a conduce si manageria destinele statului.
Pentru ca mecanismul democratic se bazeaza pe contractul dintre alegator si ales si nu pe interventia mesianica a unui tehnocrat reactivat periodic pe timp de criza.
© Mircea Mitrutiu
