Luna mai a acestui an va fi marcata de greve, proteste, marsuri si pichetari ale institutiilor publice.
A inceput simptomatic cu un "1 Mai muncitoresc" fara mici si bere sponsorizati politic, dar cu functionari publici, profesori si pensionari scosi in strada de un partid de stanga saracit, populist, demagogic si plin de datorii acumulate in campania prezidentiala.
1 Mai era in mod traditional - inainte de razboi - o zi de protest a muncitorilor din industrie exploatati de capitalistii verosi.
Dupa 1989, muncitorii romani au disparut rand pe rand, odata cu industria, considerata un morman de fiare vechi si reciclata in sursa profitabila de terenuri intravilane pentru speculatorii imobiliari.
Locul lor in strada este luat de bugetari, pensionari, asistati sociali si fermieri care vor subventii.
Protestatarii, in unanimitate, sunt dependenti de stat. Cer ceva de la un stat care la randul sau este saracit, prost gestionat si inglodat in datorii.
Electoral, celor aflati la putere in perioada de crestere economica le-a convenit acest joc paternalist in care majoritatea populatiei sa depinda de ei. In loc sa se retraga din economie, statul a (re)devenit astfel marele angajator, la fel ca inainte de '89.
Un stat umflat artificial, cu niste cheltuieli bugetare mult peste puterea de suportabilitate a unui mediu de afaceri privat vlaguit si fara perspective clare de dezvoltare.
Un stat ale carei datorii restante fata de mediul privat au crescut constant in perioada de criza, ceea ce a pus gaz pe foc, amplificand recesiunea.
Un sector public nerestructurat, flamand, incapabil de decizii dureroase, care si-a indreptat din nou ochii hulpavi spre sectorul privat, planuind majorarea fiscalitatii pentru a-si satisface poftele.
Este ceva anormal si nefiresc in faptul ca statul s-a substituit fortelor pietei atat in economie, cat si in dialogul social.
In locul unei economii predominant private, inclusiv in serviciile sociale, in care salariatii sa isi negocieze drepturile direct cu patronii dupa merite individuale si performanta si in functie de cererea si oferta de pe piata muncii, avem mase de oameni manipulabile politic ce isi negociaza drepturile sub presiunea strazii si a santajului mediatic practicat de liderii de sindicat.
Protestele aduc doar costuri si blocaje, nu solutii. Care ar fi atunci solutia pentru iesirea din criza si relansarea economiei?
In Occident se vorbeste despre noua economie antreprenoriala care va trebui sa genereze relansarea economica post-recesiune.
In Romania, economia antreprenoriala este marcata insa nu de infiintarea de noi firme, ci de suspendarea, lichidarea si radierea firmelor mici si mijlocii existente.
In conditiile subtierii sectorului privat si blocarii posturilor in sectorul public, tinerii absolventi si disponibilizatii care nu isi mai gasesc un loc de munca in vechea structura a economiei vor avea ca alternativa ori migrarea spre tari mai calde, ori inceperea unei afaceri pe cont propriu.
Din pacate, nici mentalitatea romaneasca, nici atitudinea guvernantilor si nici educatia primita in scoala nu incurajeaza initiativa antreprenoriala.
Mentalitatea inca neschimbata a populatiei care protesteaza cu mana intinsa in strada asteptand ca statul sa ii asigure venituri si locuri de munca garantate nu se potriveste cu economia antreprenoriala ca motor al relansarii economice. Intre asteptarea unor pomeni fara asumarea personala a vreunui risc si luarea vietii in propriile maini este o diferenta ca de la cer la pamant.
Majoritatea vor doar sa li se dea, nu sa isi creeze singuri sursele de bunastare. Cei putini cu spirit intreprinzator - exceptiile care ar trebui sa devina modele de urmat - constata cu amaraciune faptul ca statul a devenit cu de-a sila "partenerul lor de afaceri". Un partener care le baga adanc mana in buzunar si retine pentru el peste jumatate din veniturile generate, fara a le oferi in schimb nimic: nici stabilitatea legilor, nici predictibilitatea fiscalitatii.
Un mediu de afaceri in care nu iti prea vine sa devii antreprenor si sa ai initiative.
© Mircea Mitrutiu
