In 1995, un exercitiu de reflectie derulat pe parcursul a 100 de zile si coordonat de academicianul Tudorel Postolache incerca pentru prima oara sa dea o directie strategica de dezvoltare unei Romanii ratacite in tranzitie.
Recuperarea decalajelor de dezvoltare si productivitate fata de o Uniune Europeana la care ne pregateam sa aderam era atunci principala preocupare si problema nationala.
Din pacate, ea ramane principala noastra problema si astazi, dupa mai bine de 15 ani.
PIB-ul pe locuitor al Romaniei calculat la paritatea puterii de cumparare era in 1995 de sase ori mai mic decat media celor 12 tari ale Uniunii Europene.
La acelasi indicator, in 2009, Romania era pe penultimul loc in UE, doar inaintea Bulgariei.
Solutiile propuse la Snagov erau curajoase: incercau sa ne impinga spre sarirea unor etape de dezvoltare si sincronizarea cu ultimele tendinte ale economiei globale.
Ele tineau de societatea informationala, invatarea limbilor straine si deprinderea pe scara larga a utilizarii calculatorului, stoparea hemoragiei de creiere si de avutie nationala, orientarea reformelor structurale spre cresterea nivelului de trai, trecerea de la planificarea socialista la o planificare capitalista a dezvoltarii afacerilor bazata pe aplicatii informatice de gestionare a proceselor si fluxurilor informationale si de resurse.
Au tinut cont guvernele postdecembriste de aceste directii strategice atunci cand si-au construit politicile publice economice si sociale si cand au implementat reformele de restructurare, privatizare sau retrocedare a proprietatii?
Au avut guvernantii o tinta si o busola care sa le indice o directie clara si sa ii ajute sa fie coerenti sau au actionat bezmetic, interesat, distructiv si neprofesionist?
Cine au fost beneficiarii tranzitiei si cine sunt marii ei perdanti?
Combinatia nefasta a spiritului comod de popor latin cu smecheria balcanica, cu neincrederea ancestrala fata de nou si cu succesul omului nou construit de comunism nu a raspuns bine provocarilor unei morale capitaliste de tip protestant esentiale pentru succesul stiintei si artei de a face bani.
Schimbarea radicala si rapida de mentalitate si atitudine a fost respinsa pentru ca insemna doar durere, renuntare si efort de adaptare.
Guvernantii nu au putut pune semnul egal intre reforma si prosperitate. "Sa traiti bine" a ramas doar un slogan electoral.
De fiecare data cand a fost vorba despre accelerarea reformelor, grupurile de interese care s-au opus schimbarii au fost mai puternice si mai vocale decat sustinatorii schimbarii.
S-au gasit mereu "moguli" privati sau conducatori ai televiziunii publice "libere" dispusi sa le ofere platforme de exprimare celor ce s-au opus schimbarii.
Astfel, vointa politica si capacitatea administrativa s-au poticnit atunci cand s-a ajuns la implementarea efectiva a reformelor.
Asa este si astazi, cand discutam despre reforma pensiilor, sanatatii si educatiei, despre descentralizarea administrativa sau despre restructurarea sectorului bugetar, dar refuzam sa ne asumam criterii de eficienta si performanta in sectorul public, refuzam noi responsabilitati institutionale sau creionarea unor criterii valorice pentru disponibilizarile de personal.
Asa a fost si ieri, cand am incercat sa reformam sectorul minier fara sa disponibilizam mineri si sa acceleram privatizarea fara sa ne vindem tara. Cand am mascat somajul prin fenomenul pensionarilor anticipate.
Reformele intarziate si ezitante ale tranzitiei nu ne-au ajutat sa ne integram cu adevarat in Uniunea Europeana, atata timp cat Romania este departe atat de tintele Strategiei Lisabona, cat si de spiritul Strategiei Europa 2020.
Sau avem impresia ca economia sociala de piata din Romania este bazata pe cunoastere, cercetare, inovare, pe utilizarea eficienta a resurselor sustenabile sau pe tehnologii curate si ecologice in industrie si pe investirea in competente si combaterea saraciei?
Cuprins de frenezie, intr-un moment de crestere economica nesustenabila bazata pe consumul pe credit al produselor din import si pe speculatii imobiliare, premierul Tariceanu ne vedea a saptea sau a opta putere economica a Europei pana in 2014, bazandu-se chiar pe o presupusa expansiune economica a companiilor romanesti in strainatate.
El avea si sapte prioritati pentru a saptea tara din Europa: prosperitatea individuala, un mediu de afaceri dinamic, investitii in educatie si sanatate, infrastructura de transport bazata pe autostrazi, continuarea reformei sistemului judiciar si a luptei impotriva coruptiei, protectia mediului si siguranta energetica.
La mijlocul anului 2010, Romania mandra si prospera din campaniile electorale nu se mai vede la orizont.
I-a luat locul o Romanie saraca, cu un mediu de afaceri decimat de criza si de impozitul forfetar, fara o clasa de mijloc, cu o educatie si o sanatate subfinantate cronic si neperformante, fara autostrazi, cu parlamentari pro-coruptie care au castrat Legea ANI, eliminand orice posibilitate practica de control al averii demnitarilor si starnind ingrijorarea Comisiei Europene.
Spiritul de la Snagovul anului 1995 destinat unei actiuni unitare a elitelor romanesti pentru reusita integrarii in Uniunea Europeana a disparut.
A facut loc dezbinarii sociale intr-o societate tot mai polarizata, bazata pe capitalismul de prada sau cumetrie si pe un stat social si asistential al pomenilor electorale.
© Mircea Mitrutiu
