Integrarea europeana este pentru romani un pod prea indepartat. Pentru ca suntem prea diferiti in modul nostru superficial de a gandi si actiona fata de occidentali.
Europenii vor strategie si planificare, noi suntem lautari talentati care improvizam fara partitura. Ei isi fixeaza tinte clare si obiective de atins, noi plecam fara a sti exact incotro si vedem abia in final unde vom ajunge.
Dincolo de bani, de injectia de capital necesara pentru dezvoltare, fondurile europene inseamna rigoare. Un mod de lucru organizat, o procedura ce poate fi invatata si apoi transferata in activitatea curenta a firmei si organizatiei.
Intr-o tara obisnuita sa improvizeze si sa lucreze dupa ureche cum e Romania, un standard de planificare, operare si raportare ar insemna un pas spre compatibilizarea cu partenerii occidentali.
Banii europeni ar trebui sa fie doar recompensa care convinge ucenicul ce participa la scoala integrarii europene sa adere la disciplina numita management de proiect. O disciplina ce te obliga sa iti gandesti o strategie de dezvoltare a organizatiei, sa iti stabilesti si justifici prioritatile, sa iti planifici afacerea si sa iti gestionezi eficient resursele.
Nu poti scrie un proiect fara a avea o idee clara prin care nevoile tale de resurse pentru dezvoltare se incadreaza in contextul european si in prioritatile strategice la nivel local, regional si national.
Nu poti implementa un proiect daca nu stii sa iti fixezi un calendar de activitati cu termene precise si, poate mai important decat orice, daca nu iti armonizezi munca intr-o echipa de proiect in care fiecare este responsabil pentru succesul unui demers colectiv.
Un proiect care nu raspunde unei nevoi reale si depaseste capacitatile tale de gestionare poate usor sa devina o povara.
Indicatorii de rezultat si obiectivele asumate pot fi un cosmar in raportare si un motiv pentru restituirea de fonduri daca nu sunt bine cuantificati inca din faza de scriere a proiectului.
Romanii descurcareti care stiu sa se invarta vad doar banii "multi si gratuiti", o subventie pe care pot pune mana mintind, masluind cifre si raportand ceva ce nu au facut. Tot asa isi fac si certificarea ISO, doar pentru a-i smecheri pe partenerii de afaceri straini, dar nu aplica zi de zi procedurile de calitate asumate.
Obisnuiti cu statisticile umflate si raportarile festiviste din perioada comunista, beneficiarii romani le cer consultantilor lor sa gaseasca solutii inovative in scrierea proiectelor pentru a scapa de partea lor de co-finantare prin mici artificii in relatia cu furnizorii de produse si servicii sau prestatorii de lucrari.
Cel ce viseaza la fonduri europene are relatii politice cu cineva aflat la putere, detine un teren si nu stie ce vrea sa faca cu el si cauta o solutie sa-l puna in valoare cu ajutorul banilor europeni, fara a avea nicio strategie proprie de afaceri.
Nu intelege ca partea grea vine abia dupa semnarea contractului de finantare. Ca nu va putea implementa cu succes un proiect in care s-a mintit pe sine si l-a mintit pe finantator atunci cand l-a scris. Ca risca sa i se ceara banii inapoi cu dobanda datorita faptului ca nu a facut ceea ce a promis, ca nu si-a respectat angajamentele.
In ultimul timp, toti se inghesuie sa organizeze seminarii de informare despre fonduri europene, infiinteaza platforme de comunicare pe teme europene cu denumiri pompoase si incubatoare de proiecte si afaceri europene, se ofera sa te instruiasca pentru a deveni manager de proiect certificat de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei sau sa iti scrie proiecte cu garantie de succes de 100% pentru ca stiu pe cineva acolo unde trebuie.
Ca un revers al medaliei, rata de succes a proiectelor depuse este redusa, beneficiarii nu au incredere in firmele de consultanta sau nu sunt dispusi sa plateasca acest serviciu, iar eligibilitatea firmelor pentru accesul la finantare este tot mai limitata datorita crizei care determina trecerea lor de pe profit pe pierdere, lipsei resurselor pentru co-finantarea proiectelor si acumularii de datorii la buget, furnizori si banci.
In aceste conditii, tot mai putini beneficiari privati isi permit sa acceseze un credit pentru co-finantarea unei investitii si sa avanseze cash-flow pentru a finanta cheltuielile unui proiect efectuate pana la decontarea lor de agentiile de plata.
Banii europeni raman necheltuiti, desi sunt la dispozitia noastra. Poate ca e mai bine asa pana ce vom invata ca Europa nu se poate adapta la spiritul nostru balcanic. Noi trebuie sa ne adaptam la rigoarea si disciplina occidentala.
Lungul drum de la smecherie si invarteala la rigoare si disciplina
Ce inveti daca parcurgi drumul anevoios al atragerii de resurse din fonduri europene?
Inveti sa lucrezi prin proiecte, sa gandesti strategic, sa ai o viziune, sa gestionezi echipe, sa fii responsabil, sa iti asumi managementul timpului si sa fii disciplinat atunci cand vine vorba despre rigori financiare de cheltuire a banilor publici.
Inveti din succese, din bunele practici, dar si din esecuri, din proiectele respinse si refacute, din greutatile nasterii si din chinurile implementarii unui proiect.
Pentru a obtine o finantare trebuie sa inveti sa lucrezi cu banca pentru co-finantare, sa te incadrezi strict in limitele unui buget planificat si aprobat si sa raportezi unui finantator.
O noua clasa de profesionisti ia nastere astfel, de la managerii de proiect la consultantii in scrierea si implementarea de proiecte si expertii in achizitii publice.
In sectorul public, promotorii locali, facilitatorii comunitari, managerii publici si agentii de dezvoltare locala ar trebui sa devina mana dreapta a primarilor si sa detina expertiza necesara pentru identificarea oportunitatilor locale si initierea de proiecte.
Toti acestia sunt insa inutili si pur decorativi daca decidentii din mediul administrativ si din mediul de afaceri nu vor intelege care este filosofia ce se afla in spatele fondurilor europene. Daca nu inteleg ca trebuie sa se schimbe, sa renunte la smecherie, invarteala si coruptie si sa adopte rigoarea si disciplina in tot ceea ce intreprind.
© Mircea Mitrutiu
