Arhiva

Monitorizarea implementarii politicilor publice la Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii

Publicat la data de 2009-12-08

 

autor: Mircea Mitrutiu

Printre indicatorii de monitorizare a politicilor educationale putem enumera:

. Existenta a trei formatori in domeniul educatiei timpurii in fiecare judet

. Parcurgerea modulului de educatie timpurie de catre toate educatoarele pana in septembrie 2013

. 318 centre de resurse functionale in decembrie 2010

. Infiintarea Agentiei pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor in Invatamantul Preuniversitar

. Formarea in domeniul IT&C a cel putin 20% dintre cadrele didactice in fiecare an

. Descentralizarea invatamantului preuniversitar (elaborarea curriculum-ului, evaluarea si certificarea, reteaua scolara si fluxurile de elevi, conducerea si administrarea, politica de resurse umane)

 

Schimbarile majore se refera la reorganizarea retelelor scolare si salarizarea directorilor de scoli.

Responsabilitatile manageriale si statutul directorilor sunt mai bine valorizate.

Selectia directorilor de scoala si noul sistem de retribuire a profesorilor intampina mari dificultati in implementare, iar progresul este inexistent in introducerea formulei de alocare bazata pe costurile per elev, flexibilitatea cadrului normative financiar necesar pilotarii si raspunderea publica.

Schimbarea modalitatii de retribuire a profesorilor ar fi necesitat si introducerea unui sistem de masurare a performantei acestora, iar profesorii nu si-au asumat criterii precise de masurare a performantei.

Descentralizarea invatamantului preuniversitar nu a fost corelata cu descentralizarea administratiei.

Un recent studiu de impact - "Raport privind capacitatea MECI de a realiza politici bazate pe evidente si evaluari de impact", mai 2009 - se refera la capacitatea de fundamentare a politicilor si de realizare a evaluarilor de impact la nivelul guvernantei centrale a educatiei, prin guvernanta centrala a educatiei intelegand ansamblul institutional, functional si de reglementare care contribuie direct la formularea de politici publice in domeniul educational:

"Datorita caracterului inca centralizat al administratiei centrale a educatiei, politicile educationale la nivel national sunt initiate, elaborate, propuse spre aprobare si implementare si mai apoi monitorizate de un ansamblu institutional compus din MECI (prin directiile generale si directiile sale) si din agentiile centrale specializate aflate in directa sa coordonare / subordonare. La acestea se adauga, pentru componenta de implementare si monitorizare, reteaua de Inspectorate Scolare Judetene (pentru componenta de invatamant preuniversitar)".

Studiul a fost realizat de Lucian Ciolan in cadrul proiectului PHARE/2006/018-147.01.03.03.01: Sustinerea reformei administratiei publice prin imbunatatirea procesului de formulare a politicilor publice, componenta "Dezvoltarea procesului de formulare a politicilor publice la nivelul administratiei publice centrale", derulat de Secretariatul General al Guvernului in perioada decembrie 2008 - noiembrie 2009.

Pentru intarirea capacitatii institutionale a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) a fost elaborata o propunere de proiect pe Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane privind crearea unui sistem integrat de monitorizare/raportare si evaluare a politicilor publice si programelor bugetare ale ministerului.

Evaluarea interim a Strategiei Descentralizarii Invatamantului Preuniversitar a fost realizata in perioada ianuarie - aprilie 2008.

Rezultatele evaluarii indica faptul ca anumite interventii realizate in cadrul Strategiei au avut un impact local, mai ales acolo unde modificarile legislative au fost implementate.

Datele colectate indica faptul ca noile reglementari privind plata directorilor reprezinta o realizare importanta deoarece responsabilitatile manageriale si statutul directorilor sunt mai bine valorizate.

Modificarea retribuirii profesorilor nu reprezinta un succes deoarece schimbarea modalitatii de retribuire ar fi necesitat si introducerea unui sistem de masurare a performantei acestora.

Problemele aparute in implementarea descentralizarii in scoli au fost generate de absenta asumarii unor criterii de masurare a performantei cadrelor didactice, de faptul ca informatiile privind descentralizarea au fost insuficiente, de neclaritati si incoerente normative, de lipsa sprijinului tehnic si a unor programe de formare dedicate decentralizarii.

 

In general, evaluarea a indicat urmatoarele probleme in implementarea Strategiei de descentralizare:

 

La nivel central

. Necorelarea cu alte reforme, mai ales cu aceea a descentralizarii administratiei

. Cooperarea insuficienta dintre ministerele de linie

. Planificarea insuficienta a implementarii (absenta unui plan operational de ansamblu)

. Informatii insuficiente despre realitatea de la nivelul judetelor si de la nivelul scolilor

 

La nivel local

. Informarea insuficienta a factorilor interesati

. Sprijin tehnic insuficient pentru implementare

. Cadru normativ incoerent cu necesitatile implementarii strategiei

 

In raport cu problemele mentionate, recomandarile principale sunt:

 

La nivel central

. Revizuirea Strategiei de decentralizare

. Armonizarea legislatiei

. Elaborarea unui plan operational de ansamblu pentru implementarea strategiei

. Conceperea si implementarea unui sistem de monitorizare si evaluare

 

La nivel local

. Desfasurarea unei campanii de constientizare si informare

. Formarea factorilor interesati

. Furnizarea de sprijin tehnic in implementare

 

***

 

"Raportul de monitorizare a progresului in implementarea politicilor publice 2009" poate fi citit integral pe website-ul Academiei de Advocacy, la adresa: http://www.advocacy.ro/upload/fisiere/bc27_raport-de-monitorizare-a-progresului-in-implementarea-politicilor-publice_2009.pdf

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale