autor: Mircea Mitrutiu

Monitorizarea este procesul de masurare a modificarilor care intervin in valoarea indicatorilor relevanti pe parcursul implementarii politicilor publice.

Principalul scop al procesului de monitorizare este analiza fazei de implementare a politicilor publice pentru identificarea posibilelor deviatii fata de scopurile si obiectivele stabilite initial.

Prin monitorizare si evaluare:

1. sunt invatate lectii utile pentru designul viitor al unor interventii similare si asigurarea unui comportament responsabil in privinta cheltuirii banilor publici;

2. sunt determinate urmatoarele caracteristici ale politicilor publice:

. relevanta politicii publice pentru nevoile beneficiarilor;

. eficacitatea politicii publice (capacitatea de a atinge obiectivele fixate in orizontul de timp propus);

. eficienta politicii publice (obtinerea rezultatelor cu costuri minime);

. performanta politicii publice (daca mecanismele si procedurile de implementare asigura rezultate peste tintele fixate initial);

. impactul politicii publice (efectele resimtite fata de efectele asteptate);

. sustenabilitatea pe termen lung a politicii publice.

Monitorizarea presupune existenta unor decidenti politici care s-au gandit la consecintele actiunilor politice inainte de a le aproba si care au formulat o situatie viitoare ideala la care viseaza si pe care doresc sa o transforme in realitate.

Decizia care poate fi luata in urma monitorizarii rezultatelor obtinute este de a continua in acelasi mod, de a modifica sau a opri implementarea unei politici publice.

Evaluarea si monitorizarea poate apela la tehnici de management de proiect cum ar fi matricea logica a proiectului si analizele comparative de tip benchmarking.

Matricea logica a proiectului poate fi un instrument utilizat pentru identificarea indicatorilor de impact.

Procesul de benchmarking presupune compararea performantelor actuale ale unei politici publice cu cele obtinute in trecut pe parcursul unor intervale similare de timp.

Monitorizarea politicilor publice este deseori confundata cu activitatea de audit si control financiar care se concentreaza pe legalitatea alocarii si cheltuirii resurselor, a banului public.

Spre deosebire de audit si control, monitorizarea colecteaza continuu informatii despre stadiul implementarii unei politici publice, cu scopul de a corecta deficientele, de a evalua progresele intermediare si de a masura gradul de atingere a indicatorilor de performanta.

Monitorizarea este o etapa esentiala in procesul politicilor publice si presupune culegerea de informatii privind progresul implementarii politicilor publice si evaluarea performantei activitatilor desfasurate de institutiile publice cu ajutorul unor indicatori relevanti si masurabili.

Monitorizarea presupune colectarea continua de informatii si date statistice privind:

. stadiul implementarii unei politici publice;

. evaluarea progreselor intermediare;

. constatarea deficientelor (deviatii de la scopurile initiale) si a cauzelor acestora;

. stabilirea de corectii;

. evolutia indicatorilor de performanta;

. schimbarile socio-economice rezultate in urma implementarii unei politici publice;

. masurarea si raportarea indicatorilor de monitorizare;

. masurarea rezultatelor intermediare si finale.

Decidentii sunt interesati daca resursele alocate si serviciile publice furnizate si-au atins tinta, rezolvand problema de politici publice identificata si producand schimbarile socio-economice dorite.

Procesele de monitorizare trebuie internalizate de catre ministere si ceilalti ordonatori principali de credite pentru a permite o crestere a transparentei serviciilor publice si colectarea datelor si informatiilor necesare.

Procesele de monitorizare si evaluare a politicilor publice sunt in stransa corelatie cu procesul de planificare si elaborare a politicilor publice.

Cu ocazia planificarii si elaborarii politicilor publice trebuie stabilite obiective masurabile, rezultate estimate ale actiunii si rezultate estimate ale politicii.

Fixarea valorii initiale a indicatorilor de control si a calendarului evaluarilor ulterioare (de follow-up) reprezinta o parte importanta a etapei pregatitoare a politicii publice.

Prin monitorizare se masoara deviatia de la rezultatele planificate initial.

Modificarea repetata a indicatorilor de monitorizare si evaluare - de exemplu prin rectificari bugetare - poate duce la dificultati in elaborarea rapoartelor de monitorizare.

Trebuie alesi doar indicatorii cei mai relevanti pentru obiectivele si rezultatele urmarite, pentru a nu creste prea mult costul colectarii datelor statistice.

Interpretarea rezultatelor masuratorilor este un proces costisitor, care presupune timp si efort.

De aceea, trebuie limitat numarul indicatorilor de performanta luati in considerare.

Ministerele trebuie sa decida care indicatori vor fi utilizati in procesul de evaluare a politicilor publice si ce departamente vor fi implicate in procesul de colectare a datelor.

Informatiile relevante colectate sistematic si periodic in timpul activitatii de monitorizare sunt utilizate pentru evaluarea impactului politicilor publice.

Pentru a functiona ca un sistem de avertizare timpurie a decidentilor asupra ariilor de politici publice unde lucrurile nu functioneaza corespunzator, monitorizarea trebuie sa asigure corectitudinea datelor colectate.

Traditia legalista a administratiei publice romanesti - bazata pe legalitate, proceduri si control administrativ in cheltuirea resurselor - face dificila acceptarea unei culturi a monitorizarii si evaluarii politicilor publice bazate pe performanta, transparenta, eficienta si eficacitate.

Exista de asemenea o confuzie intre monitorizarea actelor normative si cea a politicilor publice.

***

"Raportul de monitorizare a progresului in implementarea politicilor publice 2009" poate fi citit integral pe website-ul Academiei de Advocacy, la adresa: http://www.advocacy.ro/upload/fisiere/bc27_raport-de-monitorizare-a-progresului-in-implementarea-politicilor-publice_2009.pdf