Grupurile de producatori pot sa protejeze denumirile produselor agricole si alimentare traditionale romanesti in intreaga Uniune Europeana sub forma indicatiilor geografice si denumirilor de origine.

. Utilizarea unei denumiri de origine dintr-o tara, regiune, zona sau localitate pentru descrierea unui produs agro-alimentar este legata strict de apartenenta la un areal geografic limitat.

Ea presupune ca principalele caracteristici ale acestui produs sunt datorate mediului natural (aer, apa, sol, microclimat) din aria geografica de origine, ca materiile prime utilizate la fabricarea lui provin doar din interiorul acelei regiuni si ca toate procesele de productie si preparare ale lui au loc in zona de origine.

. Indicatia geografica permite ca materia prima sa provina si din afara ariei geografice de origine, iar procesele de productie, ambalare si depozitare sa se desfasoare in restul tarii.

Important este ca reputatia consacrata a produsului sa fie atribuita localitatii sau regiunii din care provine.

De exemplu, salamul de Sibiu sau cascavalul de Rucar sunt fabricate si de producatori din afara zonei Sibiu sau Rucar, iar o parte dintre materiile prime utilizate provin din alte regiuni ale tarii sau din import.

Produsele respective si-au consacrat insa numele prin asocierea lor cu zona in care au fost fabricate pentru prima oara.

Oricine realizeaza un produs cu o denumire de origine sau indicatie geografica protejata trebuie sa respecte strict reteta si procesul de productie descris in documentatia realizata de grupul de producatori care a solicitat protectia.

In acest fel, producatorii care respecta procesele de fabricatie traditionale si utilizeaza ingrediente naturale au garantia ca toti cei ce vor sa produca si sa comercializeze un produs cu acea denumire vor respecta aceleasi reguli, vor avea costuri de productie similare si nu vor putea pune pe piata un produs ieftin care imita doar originalul.

De exemplu, nimeni nu ar mai putea produce carnati de Plescoi fara a utiliza o afumatoare cu rumegus din esenta de tei, iar cascavalul de Rucar, indiferent de producator, ar fi lasat la maturare in stomac de vita timp de cel putin 60 de zile.

La randul sau, consumatorul are garantia ca un produs traditional care poarta logo-ul de denumire protejata respecta originea, ingredientele si reteta traditionala si este realizat in conditii de calitate controlabile.

:: Statele membre asigura protectia din oficiu a tuturor produselor cu denumire protejata din UE

Autoritatea Nationala de Protectie a Consumatorilor verifica punerea pe piata doar a produselor etichetate care respecta denumirile de origine si indicatiile geografice protejate la nivel european.

In Romania sunt protejate toate denumirile inregistrate in celelalte state membre UE, la fel cum in toate statele membre sunt protejate produsele romanesti.

De exemplu, de pe piata romaneasca au fost retrase cantitati importante de 'branza feta' care nu era produsa in Grecia, denumirea de branza feta fiind inregistrata ca produs traditional de producatorii greci.

Daca exista produse cu caracter transfrontalier care sunt fabricate la fel in doua sau trei tari (de exemplu, kurtos colacs), acestea pot fi inregistrate ca produs traditional pentru aceste tari.

:: Sistemul protejeaza denumirea produsului, nu produsul sau producatorul

Orice producator din aria geografica protejata ce obtine un certificat de conformitate a procesului sau de fabricatie cu documentatia inregistrata ce descrie realizarea produsului poate sa realizeze acel produs.

Grupul de producatori care se asociaza pentru protejarea denumirii unui produs trebuie sa realizeze un caiet de sarcini in care descrie metoda de obtinere a produsului traditional si sa incheie un contract cu un organism privat de inspectie si certificare a conformitatii.

Organismele private de inspectie si certificare a conformitatii produselor agro-alimentare trebuie sa garanteze obiectivitatea si impartialitatea evaluarii originii produselor, compozitiei si metodelor de productie traditionale si existenta unui lant de productie care asigura trasabilitatea produselor de la ferma sau stana pana la consumatorul final.

Ele verifica si certifica realitatea datelor cuprinse in caietul de sarcini intocmit de grupul de producatori ce solicita inregistrarea denumirii unui produs, dar si controleaza respectarea conditiilor din acest caiet de sarcini de catre toti producatorii autorizati ai acelui produs.

Costul certificarii pentru un produs este de 500-1.000 de euro.

In Romania exista doar trei organisme de inspectie si certificare: Certind, Romcontrol si Larex Cert.

Timp de 60 de zile de la depunerea documentatiei, orice alti producatori interesati ai aceluiasi produs care nu fac parte din grupul de producatori ce s-a asociat pentru protejarea denumirii produsului pot sa isi declare opozitia fata de cererea de inregistrare si sa vina cu propriile propuneri in completare.

Vinurile, apele minerale si bauturile alcoolice au un sistem de protejare distinct fata de cel al protectiei denumirilor geografice.

Exista doua sisteme voluntare diferite de protectie: atestarea produselor traditionale si protectia denumirii produselor traditionale.

Articol aparut in revista Banat Business nr. 179 / martie 2008

Autor: Mircea Mitrutiu