Un bun vanzator stie ca afacerile nu se fac intre firme, ci intre oameni. In spatele fiecarei companii de succes sta un intreprinzator informat, cu relatii si capital.
Se vorbeste mult la noi despre lipsa spiritului antreprenorial, despre numarul prea mic de IMM-uri la mia de locuitori si despre alocarea de fonduri pentru a-i convinge pe tinerii absolventi si pe someri sa isi infiinteze o afacere.
Ce sanse au de fapt cei fara nume, relatii si bani, cei care nu fac parte din cluburile elitiste sau din grupurile de interese ce se invart in jurul marilor partide sa isi faca loc cu coatele intr-un mediu de afaceri dominat de cei putini care stiu regulile jocului?
Cine are acces la bazele de date cu firmele active si cu companiile romanesti nou-infiintate poate constata usor ca, preponderent, aceiasi oameni care detin deja afaceri infloritoare isi infiinteaza noi business-uri pentru a-si completa grupul de firme si paleta de oferte.
Oportunitatile conteaza mai mult decat competentele, relatiile sunt mai importante decat specializarea.
Apoi, aceste grupuri tes o retea de interese si complicitati, castiga licitatii, deruleaza proiecte, sponsorizeaza campanii electorale, propun si sustin candidati, controleaza media prin bugetele de publicitate.
Ce sanse are un novice in lumea celor puternici?
Sa se inscrie in partid, sa devina membru in club sau sa fie un satelit care depinde de firimiturile ce cad sub forma de comenzi sau subcontractare de lucrari de la masa celui bogat.
Pe cont propriu, neafiliat politic si nealiniat grupurilor de interese e tot mai greu sa razbesti, sa fii listat cu produsele in supermarket, sa prinzi un contract cu statul, cu multinationalele si cu marile firme sau sa castigi o selectie de oferte la achizitiile publice.
Poate credeti ca veti face afaceri cu strainii?
Nici ei nu sunt niste mielusei idealisti si nevinovati.
Vor sa vina la masa pusa si de aceea bat mai intai la usile guvernului si fac anticamera la prefecti, presedinti de consilii judetene, primari si lideri ai mediului de afaceri.
Isi intreaba si ei consultantii cu relatii sus-puse cine face jocurile, cine decide si cine aloca resurse.
Apoi se asociaza, fac afaceri si creeaza firme mixte doar cu cei care stiu sa-i introduca acolo unde e mierea si laptele, acolo unde se impart felii din tortul resurselor, tinand apoi discursuri pentru fraieri despre etica afacerilor si responsabilitatea sociala corporativa.
Cine conteaza?
Cei ce detin informatii. Cei ce cunosc adevaratele oportunitati. Cei ce impart banul public. Cei ce atribuie contractele de achizitii si selecteaza oferta castigatoare. Cei ce gestioneaza fondurile structurale. Cei ce stabilesc traseul autostrazii si planurile urbanistice de dezvoltare.
In fapt, aceiasi, cei ce s-au pozitionat bine la butoanele economiei, politicii si administratiei.
De ce de 17 ani Romania nu are o lege a holdingului?
De ce grupurile de afaceri, legaturile de parteneriat si participatiile la actionariatul altor firme nu sunt consfintite pe fata?
O lege a holdingurilor ar fi un mijloc de supravietuire la indemana companiilor romanesti dupa aderare si ar crea o serie de facilitati pe care grupurile de firme nu le au in prezent.
De exemplu, o astfel de lege ar permite ca o societate sa inchida sau sa deschida o filiala din proprie initiativa.
In schimb, s-ar sti mai clar care sunt domeniile in care un holding detine o pozitie de piata dominanta si afecteaza concurenta, unde exista un monopol privat si unde ar trebui sa intervina Consiliul Concurentei.
Articol aparut in revista Banat Business nr. 181 / mai 2008
© Mircea Mitrutiu
