Uniunea Europeana vede doar doua zone metropolitane cu potential real in Romania: Bucuresti si axa Timisoara-Arad, cu potential de iradiere in euroregiunea DKMT.

Pentru a exista o conurbatie Timisoara-Arad trebuie mai intai sa existe insa doua zone metropolitane, Timisoara si Arad, care se vor intersecta pe portiunea cuprinsa intre Ortisoara si Vinga.

Timisoara are de ales intre doua optiuni: ramane un oras provincial cu maximum 400.000 de locuitori sau devine o metropola cu 1.000.000 de locuitori.

Modelul occidental vorbeste despre existenta unor orase-mama care polarizeaza localitatile situate pe o raza de circa 30 de kilometri unde se creeaza o centura de naveta, zona rurala periurbana devenind o zona functionala ale carei servicii sunt asigurate si livrate de operatorii regionali din Timisoara.

Este un raspuns natural la o problema simpla de dezvoltare si relationare intre colectivitati vecine.

Extinderea retelelor de apa-canal, salubritatea si transportul in comun impun existenta unor operatori regionali de tip Aquatim, Retim sau RATT.

Acestia pot atrage fonduri europene pentru infrastructura doar daca incheie contracte de concesiune a serviciilor cu mai multe localitati din zona si daca infiinteaza unitati proprii de implementare a proiectelor.

"Aquatim" a demarat deja realizarea de studii de fezabilitate pentru alimentarile cu apa si canalizari pe toate directiile importante de iesire din Timisoara.

Viitoarea zona metropolitana a Timisoarei are nevoie de un scenariu comun de dezvoltare urbanistica, de o strategie de furnizare a serviciilor si o viziune unitara privind amenajarea teritoriului.

Zona metropolitana a fost dezbatuta intre vecini

Primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu a chemat la dialog primarii comunelor periurbane din zona metropolitana pentru a construi impreuna increderea necesara unei asocieri durabile.

Accesarea fondurilor structurale de infrastructura necesita proiecte de anvergura zonala si regionala.

Drumurile, retelele de apa-canal, de gaz si electricitate ce pornesc dinspre oras trebuie sa se intalneasca cu retelele si drumurile care vin dinspre comunele periurbane.

Se simte, de asemenea, nevoia unui sistem integrat de transport in comun in zona urbana si periurbana care sa aduca angajatii, copiii sau batranii ce locuiesc in noile cartiere de case rezidentiale la birouri, scoli sau servicii sociale si medicale.

Pe teritoriul administrativ al municipiului Timisoara nu mai exista suficient teren disponibil si nici suficienta forta de munca neocupata pentru a ramane atractivi pentru investitorii straini.

Comunele periurbane trebuie sa dezvolte functiuni specifice si specializate astfel incat polul de dezvoltare care este Timisoara sa poata externaliza catre ele o parte dintre servicii si activitati.

O comuna isi poate dezvolta functiunea rezidentiala, o alta poate gazdui o zona industriala, un parc tehnologic sau un parc logistic pentru depozitarea marfurilor.

Dezvoltarea economica a zonei trebuie coordonata si gandita unitar, iar proiectele de dezvoltare a zonei trebuie sa fie benefice pentru toti actorii implicati.

Planul de amenajare a teritoriului Romaniei introduce notiunea unei retele de localitati asociate pe baza unui parteneriat voluntar pentru intarirea complementaritatilor dintre unitatile administrativ-teritoriale, dar lasa la latitudinea fiecarei autoritati locale precizarea unei optiuni proprii pentru sau impotriva acestei asocieri.

Legea 351/2001 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului national trebuie serios completata printr-o lege organica privind zonele metropolitane care sa precizeze conditiile de intrare si iesire din aceasta asociere.

Micile comunitati locale se tem de o posibila dictatura a Timisoarei in cadrul viitoarei zone metropolitane si Timisoara trebuie sa ofere garantii ca nu-si va impune proiectele sau punctele de vedere in dauna intereselor comunelor periurbane.

Comunele periurbane nu vor sa devina doar niste cartiere ale metropolei Timisoara si refuza un model de dezvoltare similar celui din Bucuresti, cu o primarie generala si mai multe primarii de sector.

Gheorghe Ciuhandu a afirmat ca nu agreeaza nici el un asemenea sistem si ca, atat timp cat va fi primar al Timisoarei, nu va incerca sa impuna nimic intr-o structura asociativa de tip colegial, care prefera un model de dezvoltare descentralizat.

Primariile din zona metropolitana isi vor desemna specialisti care sa le reprezinte in cadrul unor grupe de lucru ce vor creiona conceptul zonal de dezvoltare, investitiile necesare in infrastructura si portofoliul comun de proiecte.

Proiectele zonale si regionale vor rezulta din corelarea si armonizarea proiectelor individuale ale fiecarei comunitati locale.

Istoria ne vorbeste despre barierele naturale si limitele ce erau impuse dezvoltarii cetatilor.

Zidul cetatii, poarta si bariera sunt acum inlocuite de centuri sau autostrazi.

Dezvoltarea economica s-a realizat intotdeauna in salturi.

Noi traim un astfel de moment istoric, in care parcurgem un salt in istoria orasului, un moment in care incercam sa daramam ziduri si sa depasim mentalitati pentru a promova interese comune.

Competitia intre orasele si regiunile europene este o competitie pentru atractivitate masurata prin atragerea de fonduri, investitori si turisti si prin cresterea prosperitatii si a numarului de locuitori.

Nu suntem singuri in aceasta competitie.

Iar daca pierdem ritmul si momentul, riscam oricand sa fim depasiti de altii.

Si zicala cu 'fruncea' ar ramane o vorba de demult ...

Articol aparut in revista Banat Business nr. 171 / mai 2007

© Mircea Mitrutiu