Comisia Europeana a initiat un demers de reducere cu pana la 70% a tarifelor convorbirilor in roaming, considerate ca fiind nejustificat de mari.
Un vot final asupra deciziei de reducere a acestor tarife va fi dat in plenul Parlamentului European cel mai probabil la jumatatea lunii mai.
Pentru apelurile efectuate in sistem roaming in spatiul european, nivelul maximal al preturilor pe care operatorii de telefonie mobila le vor putea percepe a fost redus la 40 eurocenti/minut, iar pentru apelurile primite la 15 eurocenti/minut.
S-a stabilit ca operatorii vor fi obligati sa respecte aceste eurotarife pentru toti utilizatorii, indiferent ca sunt noi sau vechi, abonati sau utilizatori de cartele telefonice.
In decurs de o ora din momentul in care cetateanul european a intrat pe teritoriul altui stat membru, furnizorul sau de telefonie mobila va fi obligat sa-l informeze gratuit, printr-un SMS, cu privire la tarifele percepute pentru serviciul roaming pe teritoriul tarii in care se afla.
Prevederile din acest regulament legate de tarifele maximale se vor aplica la o luna de la publicarea sa.
Potrivit cifrelor furnizate de Comisia Europeana, tarifele medii platite de cei aproximativ 147 de milioane de cetateni UE care suna in strainatate sau primesc telefoane in timp ce se afla in afara tarii (roaming) sunt de cinci ori mai mari decat costul acestor servicii.
Datorita acestor tarife nejustificat de mari, operatorii de telefonie mobila incaseaza venituri estimate la 8,5 miliarde de euro pe an.
Firmele de telefonie afirma insa ca preturile sunt deja in scadere din cauza competitiei intre retele si sustin ca daca li se vor impune limite la preturi, vor ajunge in situatia de a merge in pierdere pentru a oferi anumite servicii.
Votul in plenul Parlamentului European este programat pentru data de 9 mai, iar ministrii telecomunicatiilor din UE sunt asteptati sa voteze propunerea in 6 iunie 2007.
Articol aparut in revista Banat Business nr. 171 / mai 2007

