Automobilul este o catastrofa ecologica
Inginerul Iustin Capra este detinatorul a 50 de brevete.
A inventat un rucsac zburator, a realizat 68 de prototipuri de autoturisme electrice si 15 motorete cu propulsie neconventionala.
Inventatorul roman crede ca automobilul este o catastrofa ecologica, un mijloc de blocare a circulatiei la care doar 2% este randament si eficienta, iar restul e poluare.
"E o crima ecologica si economica sustinuta de interesele din petrochimie si de industria orizontala de componente auto.
Industria auto nu are interesul sa dezvolte o alternativa la autoturismul clasic si toate solutiile raman doar in varianta de prototip.
Sertarele marilor producatori de autoturisme sunt pline de idei noi, dar de teama disparitiei unor industrii orizontale si din motive sociale, acestea nu sunt introduse in fabricatie".
Lipsurile sunt principalul factor de progres
Iustin Capra crede ca inventatorul este un complexat vesnic nemultumit, o persoana obsedata de munca pentru realizarea ideilor sale.
Spre deosebire de inventator, savantul este un naiv care vrea cunoastere absoluta si spera ca poate atinge adevarul absolut pe linie academica.
Factorii care au dus omenirea la progres sunt, in opinia domniei sale, angoasa, complexul de inferioritate, lehamitea de cotidianul gri si lipsurile.
"Ceilalti cred despre cel care incearca sa faca ceva nou ca este o persoana ciudata care trebuie tratata cu circumspectie si merita ironizata, persiflata si marginalizata pentru ca nu se incadreaza in turma.
Ideile noi sunt atat de rare incat nu e nici o problema sa le retii.
Intr-un fel doar prostii nu accepta ca anumite lucruri sunt imposibile si se incapataneaza sa schimbe lumea.
Te culci cu dorinta si te trezesti cu solutia.
Dumnezeu iti da inspiratia.
El inventeaza, noi doar preluam.
Totusi, omul simplu si obisnuit e mult mai fericit".
Inventatorului ii lipseste un manager cinstit
Doar 2% dintre ideile tehnice ajung sa devina lucruri utile in realitatea inconjuratoare.
De multe ori acest lucru se intampla pentru ca inventatorului ii lipseste un manager cinstit care sa stea langa el, sa negocieze pentru el cu oamenii de afaceri si sa il ajute sa implementeze ideea cu succes comercial.
"De multe ori, principala mea dorinta este sa ma culc seara obosit dupa ce am muncit la proiectele mele.
Cum termin un proiect, eu il abandonez, nu ma mai intereseaza si simt nevoie sa fac altceva diferit."
Prezent la Timisoara cu una dintre 'masinutele' sale cu ocazia expozitiei 'Energia Viitorului', Iustin Capra a afirmat ca omul nu intelege inca exact ce este energia, dar o foloseste.
"Toate energiile existente sunt energii solare condensate.
Materia e doar o pacaleala si, de aceea, cred ca putem visa la caroseria fluida sau la utilizarea energiei browniene.
Masa unui obiect poate fi redusa si altfel, nu doar prin aerodinamica.
Pentru a intelege ce este energia trebuie sa ne apropiem de natura si sa cautam sinergia si inspiratia.
Imbolnavirea unui om este, de fapt, stricarea unui circuit energetic functional, iar cel mai bun medicament este buna intelegere.
Nu stim clar unde se afla sediul gandirii si nu intelegem cum interactioneaza circuitul enzimatic cu cel endocrin, limfatic, sanguin si metabolic.
Chiar si apa, aparent banala, ascunde inca mari secrete pentru omenire.
Romanul este versatil, elastic, are simtul umorului si intelege rapid care este esenta lucrurilor.
Succesul nostru depinde de calitatea dascalilor, care trebuie sa fie capabili de a purta un dialog interogativ maestru-discipol si de a descoperi in discipol valente pe care acesta nu si le cunostea.
Sa respectam parabola talantilor din Evanghelie".
Articol aparut in revista Banat Business nr. 173 / iulie 2007

