CCIAT a semnat Protocolul de colaborare al camerelor de comert din Banat cu camerele de comert partenere din Caras-Severin, Pancevo, Zrenjanin si Kikinda.
Banatul este o zona multiculturala si multietnica in care se traieste bine, iar oamenii sunt interesati de bunastarea familiei si a comunitatii din care fac parte.
Istoria comuna ii motiveaza pe cei cinci parteneri traditionali sa isi organizeze mai bine intentiile de cooperare, sa stimuleze parteneriatele de afaceri, proiectele tranfrontaliere si misiunile economice si sa creeze conditii de acces pentru forta de munca din Serbia pe piata muncii din Timisoara.
Valorificarea in comun a surselor de finantare europene este un imbold pentru cooperarea regionala dintre comunitatile de afaceri din Banat.
Exista deja un portofoliu de activitati si proiecte comune (Parteneriatul euroregional pentru competitivitate, Oficiul regional de promovare si certificare a clusterelor), iar primul bilant al celor cinci camere care si-au pus fortele si serviciile laolalta va fi facut peste sase luni.
Pana atunci se doreste crearea Asociatiei Camerelor de Comert din Euroregiunea DKMT si organizarea Topului Firmelor din Balcani si din Euroregiunea DKMT.
Autoritatile locale au anuntat ca in curand vor fi infiintate noi puncte de trecere a frontierei cu Serbia la Valcani si Foeni-Cruceni, iar drumul expres Timisoara-Belgrad, care va fi un fel de autostrada fara benzi laterale de stationare, va face jonctiunea cu Coridorul IV pan-european.
Privatizarea firmelor de stat din Serbia este un proces care ii intereseaza direct pe oamenii de afaceri banateni, 2008 fiind anul in care se doreste finalizarea procesului de privatizare in Serbia.
Un prim pas spre navigabilitatea canalului Bega este alocarea a 42 de milioane de euro pentru decolmatarea canalului si repararea ecluzelor.
Judetele din Banatul romanesc sunt complementare economic.
Timisul are o suprafata plana potrivita pentru agricultura performanta, atragerea de investitii greenfield si aterizarea avioanelor, in timp ce Caras-Severinul are padure, deci materie prima pentru industria lemnului si un relief diversificat care il privilegiaza ca destinatie turistica de week-end a timisorenilor, dar si a turistilor care vin cu afaceri la Timisoara.
Schimburile comerciale dintre Romania si Serbia au crescut cu 55% in 2006 fata de 2005.
In primele sase luni din 2007, exporturile romanesti in Serbia au scazut cu 20%, in timp ce exporturile sarbesti in Romania s-au dublat.
Pentru a stimula relatiile comerciale si investitiile se mizeaza pe cresterea volumului schimburilor de informatii prin implementarea unei conexiuni permanente intre bazele de date detinute de cele cinci camere de comert.
Aplicarea protocolului va fi asigurata de o comisie comuna de coordonare pe baza unui program anual al actiunilor comune si prin colectivele mixte de lucru pe proiecte.
Articol aparut in revista Banat Business nr. 177 / decembrie 2007

