"Elba" isi va transfera fabricatia ce necesita inalta tehnologie intr-o alta locatie.
Dezvoltarea capacitatilor de productie in domeniul auto nu mai era posibila in actualul amplasament.
Spatiile construite pe verticala sunt improprii pentru asigurarea unor fluxuri tehnologice care sa garanteze atat calitatea produselor, cat si controlul costurilor.
La ora actuala, masinile grele amplasate la parter realizeaza injectarea pieselor care apoi sunt urcate la etaj pentru lacuire si aluminizare si coborate din nou pentru finisare si montare.
In timpul transportului exista riscul compromiterii calitatii din cauza depunerii unor particule de praf pe pelicula aluminizata si lacuita, iar timpii si distantele mari de transport in incinta fabricii presupun costuri care nu se justifica.
Industria auto este un domeniu extrem de competitiv, unde controlul strict al costurilor si calitatii sunt vitale pentru a ramane pe piata.
Fabricile moderne de piese si componente auto sunt construite doar la parter, iar fluxul tehnologic este proiectat de la inceput pentru a reduce distantele si timpii dintre operatiuni.
Gheorghe Cocian, directorul general "Elba", ne-a confirmat ca firma a concesionat pentru 49 de ani o suprafata de opt hectare in Parcul Industrial Freidorf, in apropierea locatiei firmei "Rosign" si a caii ferate.
In acelasi timp, "Elba" a solicitat deja autorizatie de constructie pentru 30.000 mp de hale metalice.
"Am decis sa nu investim in pamant si sa urmam modelul investitorilor straini care concesioneaza sau inchiriaza teren si dau destinatii tehnologice banilor pentru investitii.
Cheltuielile imobiliare trebuie separate de afacerea industriala de baza, iar resursele trebuie investite in tehnologie de ultima ora.
Vom vedea ce va cere zona si piata peste doi ani, atunci cand ne vom reorganiza activitatea la actualul sediu si vom muta o parte dintre sectii.
Poate vom dezvolta si cladiri de birouri, dar in mod cert vom pune accentul pe serviciile industriale in care suntem specializati", ne-a declarat Gheorghe Cocian.
La sfarsitul lui 2009, "Elba" va incepe sa produca la noua locatie situata in Parcul Industrial Freidorf, iar in final constructiile industriale de la noul amplasament se vor intinde pe 60.000 de mp.
Inainte de a alege acest amplasament, conducerea firmei a tatonat Zona Industriala Sacalaz si Parcul Tehnologic Man din Calea Aradului.
In Parcul Industrial Freidorf va fi transferata acea parte a activitatii firmei care tine de fabricatia de inalta tehnologie si care necesita reorganizari si dezvoltari de fluxuri tehnologice.
La actualul sediu, unde "Elba" detine in proprietate 7,8 ha de teren, va ramane fabricarea corpurilor de iluminat stradal si casnic si terminalul Bursei de Marfuri, dar se va dezvolta mai ales componenta de servicii industriale: proiecte de electrificare si iluminat, executia de sisteme de iluminat si service pentru intretinerea electrica si mecanica a utilajelor si echipamentelor.
Pe langa intretinerea si repararea utilajelor proprii, "Elba" vrea sa devina un furnizor de servicii pentru companiile private care isi externalizeaza activitatea de mecanic-sef si electrician-sef.
Planul Urbanistic General al Timisoarei introduce deja restrictii pentru circulatia masinilor mari in zona Garii de Nord, unde este amplasat actualul sediu al "Elba", iar destinatia propusa pentru aceasta zona este cea de comert si servicii.
In aceste conditii, nu mai puteau fi solicitate de la autoritatea locala aprobari pentru dezvoltari industriale suplimentare la actuala locatie.
Articol aparut in revista Banat Business nr. 177 / decembrie 2007
© Mircea Mitrutiu

