Zonele metropolitane sunt noile centre de gravitatie ale Europei, plasate in cea mai buna pozitie pentru a raspunde provocarilor si a valorifica oportunitati.

Ele sunt laboratoarele economiei globalizate unde se fac experimente si se prefigureaza viitorul.

Sunt motoare ale dezvoltarii economice si centre de creativitate si inovare.

Orasele si aglomerarile urbane sunt actorii-cheie ai succesului strategiei de la Lisabona si Gotteborg, dar tot ele se confrunta din plin cu fenomenul saraciei, excluderii sociale si segregarii spatiale.

Evolutia metropolelor implica decizii strategice privind infrastructura de transport si telecomunicatii, amenajarea teritoriului, zonele industriale, provocarile sociale si ecologice.

Oamenii nu au intotdeauna sentimentul apartenentei la o metropola si se simt straini in marile aglomerari urbane.

Vechile structuri administrative nu mai sunt eficiente, iar noilor structuri le lipseste legitimitatea politica.

Legitimitatea autoritatilor descentralizate este indispensabila pentru reusita zonelor metropolitane.

Autonomia oraselor regiuni presupune crearea unor sisteme de reprezentare democratica a colectivitatilor zonale.

Organizarea spatiala policentrica trebuie sa asigure o masa critica de populatie si forta de munca necesara pentru asigurarea competitivitatii economice.

Comisia Europeana pregateste o carte verde privind zonele metropolitane care sa fie complementara agendei teritoriale.

Ceea ce lipseste sunt datele statistice sigure si analizele comparative privind aglomerarile urbane cu peste un milion de locuitori.

Fara aceste date, este dificil de monitorizat performanta regiunilor metropolitane europene din punct de vedere economic, social si ecologic.

Subiectele in dezbatere sunt masa critica a unei metropole, echilibrul fragil dintre zonele urbane si cele rurale, functiile metropolitane, clusterele, retelele de transport si telecomunicatii.

Articol aparut in revista Banat Business nr. 170 / aprilie 2007

© Mircea Mitrutiu