Arhiva

Firmele interesate sa deruleze afaceri in statia CFR Timisoara vor avea acces transparent la spatii modernizate

Publicat la data de 2006-02-01

In cadrul procesului de restructurare a Cailor Ferate Romane S.A. s-a decis ca statiile de cale ferata de pe intreaga noastra retea trebuie sa ofere si calatorilor romani conditii similare celor prevazute de legislatia europeana.

Ca urmare, in cursul anului 2003 au fost demarate doua programe ce prevad transformarea a 21 de gari in eurostatii.

Primul demarat este proiectul de modernizare a cinci mari statii de cale ferata din municipiile Cluj, Constanta, Craiova, Iasi si Timisoara.

Ierarhizarea locatiilor a tinut cont de starea garilor, de numarul de pasageri care tranziteaza fiecare gara, de importanta locatiei si populatia orasului deservit de acea statie. Proiectele includ si masuri de eficienta energetica si reducere a costurilor de intretinere si reparatii.

Modernizarea celor cinci statii CFR este parte a unui plan mai amplu, ce include imbunatatirea conditiilor in 150 de gari. Lucrarile vor incepe in acest an si vor dura pana in 2008.

BERD a aprobat un imprumut de 24 de milioane de euro pe o durata de 15 ani si o perioada de gratie de 3 ani pentru a finanta acest proiect.

CFR a contractat un consortiu belgian compus din ?Euro Immo Star? si ?Transurb Consult? pentru a superviza modernizarea celor cinci statii de tren, pretul acestui serviciu fiind de 1,97 milioane de euro.

Renovarile vor crea facilitati suplimentare pentru pasageri si spatii comerciale pentru inchiriat care vor genera venituri suplimentare pentru CFR. In acelasi timp, proiectul va introduce practici comerciale moderne care vor permite CFR sa isi administreze mai eficient proprietatile.

Planul de gestionare a proprietatilor va identifica toate activele (terenuri, imobile) care nu sunt necesare pentru activitatile de baza ale CFR si pot fi valorificate economic prin IMM-urile interesate. Accesul transparent si corect al firmelor interesate la spatiile disponibile din incinta statiilor CFR va fi garantat prin adoptarea unui plan de afaceri riguros.

Gara de Nord din Timisoara isi schimba infatisarea. Conducerea institutiei propune mai multe proiecte de reamenajare a portii feroviare a orasului.

In holul garii a fost expusa o propunere de modernizare conform careia cladirea urmeaza sa fie reabilitata pe o arie construita de 3.300 de metri patrati.

De asemenea, urmeaza sa fie renovat tunelul de acces, peroanele si copertina de la linia intai.

Gara va beneficia si de alte dotari: lifturi, scari rulante, case de bilete reproiectate, din sticla incasabila, afisaje electronice.

Valoarea totala a lucrarilor se ridica la 9,2 milioane de euro.

?Poldmir Construction? Ltd (www.poldmir.co.il), firma care se va ocupa de modernizarea statiei Timisoara, este infiintata in 1986 si a realizat unele dintre cele mai complexe lucrari de inginerie civila si proiecte de constructii din Israel. Acestea includ infrastructura de autostrazi, poduri, spitale, statii electrice, inchisori, proiecte militare sofisticate (baze aeriene, facilitati logistice), complexe rezidentiale, statii de tren si terminale ale unor aeroporturi.

Compania este specializata in renovarea, reconstructia si modernizarea pe scara larga a unor investitii existente si dotarea lor cu aer conditionat, apa, canal, gaz, infrastructura de comunicatii, centrale termice si electrice. Compania este contractor autorizat al guvernului israelian.

Iuri Moscovici, co-managing director si CTO al firmei, a terminat sectia de constructii civile a Universitatii ?Politehnica? din Iasi si este specializat in proiecte publice, cai ferate, drumuri si poduri.

[Mircea Mitrutiu]

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale