Reabilitarea cladirilor istorice pentru punerea lor in valoare si reintroducerea zonelor centrale in viata orasului, in circuitul turistic si comercial face parte din strategia de revitalizare a centrului orasului gandita de edilii locali.
Cladirile din zonele istorice se afla in proprietate privata si reabilitarea lor nu poate fi finantata din bani publici.
Locatarii care detin in proprietate locuinte in aceste imobile nu dispun de resurse suficiente pentru a acoperi investitia presupusa de un asemenea demers.
O solutie gasita de autoritati este antrenarea companiilor importante in programe locale de dezvoltare comunitara.
Cei care au spart gheata si au venit in intampinarea primariei au fost cei de la ?Ursus Breweries?, care s-au aratat interesati sa sponsorizeze cu 500.000 USD (100.000 USD anual, timp de cinci ani) restaurarea, conservarea si punerea in valoare a fatadelor unor cladiri istorice din Piata Traian.
Directia de Urbanism a Primariei Timisoara intentioneaza sa transforme Piata Traian intr-o piata a berariilor care sa devina atractiva pentru turistii straini si romani, dupa modelul Pietei Unirii.
Cu cei 500.000 USD primiti de la ?Ursus? pot fi refacute cinci fatade ale unor cladiri mari, primele avute in vedere fiind cladirile amplasate in colturile Pietei Traian, incepand cu cele doua imobile situate vis-a-vis de imobilul Carul cu Bere.
In curand, primaria va scoate la licitatie un prim spatiu la parterul si subsolul Carului cu Bere care sa se transforme intr-o berarie particulara.
Spatiul situat in Piata Romanilor nr. 1 colt cu str. Stefan cel Mare nr. 2 se va inchiria prin licitatie publica pe o perioada (tot) de 5 ani, are o suprafata utila de peste 344 mp din care 116 mp la parter si 228 mp la subsol si va avea destinatia de alimentatie publica.
In acelasi imobil, la parter, se vor atribui in folosinta gratuita 111 mp catre GTZ ca sediu pentru implementarea proiectului 'Reabilitarea prudenta si revitalizarea economica a cartierelor istorice din Timisoara'.
Tot in Piata Traian se doreste si realizarea unei berarii muzeu a Fabricii de bere ?Timisoreana?.
?Ursus Breweries? solicita, in schimbul sponsorizarii, punerea la dispozitie in mod gratuit a spatiului din fata stadionului Dan Paltinisan pentru organizarea, o data pe an, timp de trei zile, a Serbarilor Timisoreana.
Pornind de la premiza ca numeroasele evenimente organizate pe perioada intregului an in zona perturba linistea locuitorilor si ordinea publica, in contractul de asociere s-a inclus initial o prevedere ce a starnit numeroase controverse: primaria se obliga sa nu se mai asocieze cu alte persoane fizice sau juridice pentru locatia stadionului Dan Paltinisan pe perioada derularii contractului de asociere (5 ani).
?Ursus Breweries? dobandea astfel exclusivitate pentru aceasta locatie ravnita de toti organizatorii de evenimente, iar celorlalti organizatori li se oferea un spatiu mai putin atractiv, care nu este intrat in circuitul public al evenimentelor, Strandul Tineretului.
Reactia ferma a opiniei publice care nu este de acord cu monopolul si exclusivitatile, inclusiv pe forumul de internet al primariei, a dus la operarea unor modificari in proiectul contractului de asociere supus dezbaterii publice.
Acum, Primaria se obliga in continuare sa nu se asocieze cu alte persoane fizice sau juridice pe perioada celor 5 ani de contract pentru locatia stadionului Dan Paltinisan, dar doar in cazul realizarii de actiuni cu caracter exclusivist, adica ce promoveaza o singura marca si un singur producator.
Situatia sta astfel: Primaria cauta finantatori privati pentru renovarea cladirilor istorice si vrea sa reduca drastic numarul de evenimente ce se organizeaza in zona stadionului Dan Paltinisan pentru a asigura linistea locuitorilor si multumirea sponsorilor.
Fabrica de bere dorea sa obtina exclusivitate pentru acea locatie care este situata aproape de tinerii si studentii care graviteaza in jurul complexului studentesc si care reprezinta un grup de consumatori interesanti pentru producatorul marcilor Ursus si Bere Timisoreana.
In final, s-a ajuns la un compromis prin care se pare ca se vor mai organiza maximum 3 evenimente anual in zona stadionului Dan Paltinisan, evenimente care nu au un caracter exclusivist (nu promoveaza un singur producator si o singura marca), restul organizatorilor de evenimente fiind invitati sa se mute la Strandul Tineretului, unde s-a construit o scena pentru spectacole in aer liber.
Locuitorii din zona stadionului scapa de petrecerile dese si de mizeria si galagia asociate cu acestea, iar Serbarile Timisoreana, cel mai popular eveniment din oras, cu o traditie de 11 ani si o participare estimata la 250.000 de persoane in fiecare an, raman in locatia lor traditionala.
Principalele reactii au venit din partea firmei de publicitate care se ocupa de promovarea imaginii clubului de fotbal Poli si care dorea sa nu fie lezate interesele ?Bergenbier?, marca de bere care pentru urmatorii doi ani este unul dintre sponsorii clubului de fotbal Politehnica si interesele ?Stella Artois?, care organiza in zona stadionului un eveniment anual de proiectii de filme si promovare a marcii proprii de bere, Stella Artois pe ecrane.
Ce ofera ?Ursus Breweries??
? Sponsorizeaza restaurarea fatadelor unor cladiri istorice cu 500.000 USD in 5 ani.
? Aloca 200.000 USD pentru organizarea anuala a festivalului Serbarile Timisoreana (un element care nu trebuia mentionat in contractul de asociere pentru ca organizatorul ar fi alocat oricum acest buget al festivalului daca dorea sa isi promoveze in continuare marcile proprii de bere in Timisoara).
? Sponsorizeaza cu bere evenimentele traditionale de tip Ziua Timisoarei, Ruga Banateana si Festivalul Inimilor.
? Contribuie la decorarea Timisoarei pe perioada sarbatorilor de iarna.
Ce primeste ?Ursus Breweries??
? 3 zile pe an, in mod gratuit, terenul din fata stadionului Dan Paltinisan.
? 14 zile pe an amplasarea gratuita in oras a unui numar neprecizat de bannere pentru promovarea Serbarilor Timisoreana.
? Evenimente de imagine si conferinte de presa organizate impreuna cu Primaria Timisoara
? Decorarea comerciala a teraselor unde se serveste bere in oras si a umbrelelor din aceste terase in culorile marcilor Bere Timisoreana si Ursus
? Promovarea berii Timisoreana ca bere oficiala a Timisoarei
? Realizarea unei piete a berariilor in imediata apropiere a fabricii si a unor berarii la parterul cladirilor ale caror fatade le vor restaura pe baza unor acorduri incheiate cu asociatiile de proprietari. Edilii locali ne-au dat asigurari ca in acele berarii se vor servi diverse marci de bere si nu doar marcile apartinand ?Ursus Breweries?.
? Limiteaza drastic numarul evenimentelor concurente care vor mai avea loc in locatia din fata stadionului Dan Paltinisan.
Nu avem elementele pentru a putea calcula in cifre exacte cine castiga mai mult de pe urma acestei asocieri.
Primaria spera ca exemplul dat de Ursus sa fie urmat si de alte companii de renume din Timisoara pentru a putea duce la bun sfarsit programul de reabilitare a cladirilor istorice.
Asociatiile de proprietari din imobilele cu valoare istorica primesc un cadou nemeritat, pentru ca vor beneficia de o crestere insemnata a valorii proprietatii lor fara a investi bani din resurse proprii sau imprumutate.
Pentru a nu ramane doar un fel de 'morminte frumoase, varuite la exterior, ci cladiri vii cu activitate', edilii isi doresc ca aceste imobile renovate sa ii atraga pe timisoreni si pe turisti in zona centrala prin terase, berarii si evenimente. In caz contrar, oamenii care populau cetatea se vor duce spre mall si hypermarket-uri si vor abandona centrul orasului.
S-a evitat un razboi de imagine si interese intre clubul Poli si ?Bere Timisoreana? pentru ca 'timisorenilor le curge prin vene sange violet si iubesc berea Timisoreana'.
Terenul din fata stadionului Dan Paltinisan este un spatiu public propice ca amplasare, traditie si dimensiuni pentru organizarea de evenimente, festivaluri si petreceri populare. De aceea, cred ca zona stadionului Dan Paltinisan trebuie sa ramana un spatiu public deschis evenimentelor populare diverse si nu un spatiu monopolizat de ?Bere Timisoreana? cu acceptul primariei.
Programul de refacere a fatadelor cladirilor istorice din Piata Traian nu mai este privit ca o contributie dezinteresata de sustinere a comunitatii locale, ci ca un barter comercial cu primaria. Campania de PR referitoare la refacerea fatadelor isi pierde efectul, multi oameni crezand acum ca 'ne-au pacalit cu cuvintele'.
De asemenea, unii se intreaba daca in PUB-urile care se vor deschide la parterul cladirilor istorice refacute din Piata Traian se va vinde doar bere Timisoreana si Ursus sau va fi o piata a evenimentelor deschisa tuturor marcilor de bere.
Istoria festivalului berii din Timisoara arata ca multi consumatori de bere erau mai multumiti atunci cand organizatorul principal, ?Bere Timisoreana?, invita la festival marci alternative de bere ale concurentei pentru a da posibilitatea alegerii decat acum, cand timisorenii pot alege la Serbarile Timisoreana doar intre Ursus si Timisoreana.
[Mircea Mitrutiu]

