Arhiva

Procedurile clare de lucru pot asigura o calitate constanta a serviciilor publice

Publicat la data de 2005-03-04

Implementarea sistemului de management al calitatii ISO 9001 la nivelul administratiei publice locale, cu proiecte pilot pentru Primaria Municipiului Timisoara si Consiliul Judetean Timis, ar ajuta managementul si executivul institutiilor publice sa introduca proceduri clare de asigurare a unei performante constante a activitatilor derulate.

Consiliul Judetean Timis si ADETIM au constatat ca s-au lovit de absenta unor proceduri de lucru precise atunci cand au demarat informatizarea serviciilor publice.

O serie de initiative anterioare ale administratiei judetene vor putea fi integrate in viitorul sistem de management al calitatii.

Este vorba despre proiectele referitoare la sistemul de management al documentelor, actualizarea bazei de date a judetului si a paginii web a institutiei, gestiunea resurselor financiare ale administratiei publice pe baza de programe si proiecte, sistemul informatic de comunicare inter-institutionala a administratiei publice si managementul proiectelor.

Un sistem de management al calitatii ar putea sa creasca competitivitatea Consiliului Judetean Timis prin: creativitatea si unicitatea solutiilor propuse, cresterea vitezei de reactie la probleme, economie, eficienta si eficacitate in gestiunea resurselor, cresterea nivelului de incredere a contribuabililor/alegatorilor, transparenta decizionala in solutionarea solicitarilor, fundamentarea deciziilor pe date si fapte, eliminarea riscului aparitiei abuzurilor.

Imbunatatirea continua se va baza pe analize cost-beneficiu, iar managementul resurselor va cuprinde proceduri de management financiar, informational, management al proiectelor si al resurselor umane.

Analizele vor monitoriza indicatorii de performanta ai proceselor si satisfactia contribuabililor/alegatorilor, vor evalua resursele umane (atragerea, selectia, fidelizarea si dezvoltarea personala) si felul cum sunt tratate reclamatiile primite de la cetateni.

Economisirea presupune achizitionarea resurselor la cel mai mic pret posibil, eficienta se refera la producerea serviciilor solicitate cu un minim de consum de resurse, iar eficacitatea inseamna a te ridica la standardele cerute de clienti (contribuabili/alegatori).

Arhitectii si initiatorii ideii de implementare a sistemului de management al calitatii in administratia publica locala - printre care se numara ADETIM, Academia de Advocacy si grupul de firme ?Grafoprint? - sunt motivati de posibilitatea unei colaborari mai facile a mediului de afaceri cu autoritatile publice pe baza unei platforme de lucru comune si dezvoltarea economica a judetului Timis prin cresterea atractivitatii sale in relatia cu potentialii investitori.

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale