De curand, fabrica de incaltaminte timisoreana Banatim a atins unul dintre obiectivele ambitioase pe care si le propus atunci cand obtinea certificarea sistemului de management al calitatii, in anul 2003.
Banatim detine in prezent primul laborator de incercari fizico-mecanice acreditat RENAR in domeniul incaltamintei din Regiunea V Vest. In tara, RENAR a acreditat in diferite domenii 274 de laboratoare de incercare, 41 de organisme de certificare si 8 organisme de inspectie.
Cu ajutorul aparaturii de ultima generatie (micrometru, dinamometru digital, flexometru) se pot efectua patru incercari in regim acreditat:
a. masurarea grosimii la piei finite si captuseli din piele;
b. determinarea rezistentei la tractiune si a alungirii la piei finite si captuseli din piele;
c. determinarea rezistentei la flexiuni repetate a pielii si stratului de acoperire;
d. determinarea rezistentei fixarii talpii.
In viitorul apropiat, societatea isi propune sa creasca numarul de metode si incercari aplicate prin:
e. determinarea rezistentei la flexiuni repetate a talpii;
f. determinarea rezistentei vopsirii la frecare umeda si uscata.
Acreditarea laboratoarelor reprezinta o prioritate pentru cresterea competitivitatii firmelor de productie si sporirea increderii partenerilor straini. Viziunea managementului este de a atrage cat mai multi furnizori de incaltaminte din vestul tarii ca si clienti pentru serviciile laboratorului.
Laboratoarele locale acreditate pentru diferite incercari doresc sa creeze o asociatie profesionala pentru realizarea unor servicii de testare in colaborare.

