Nicolae Taran
analist economic, conferentiar universitar


Afacerile strategice se bazeaza pe trei vectori: consumatori, piete si tehnologii. Ele functioneaza unitar si autonom in raport cu alte afaceri, au un management profesionist si un portofoliu de proiecte bine definite.

In Romania de dinainte de 1989, afacerile industriale mari nu s-au organizat dupa piete si consumatori, ci doar dupa tehnologii. Era cautata eficienta productiva si nu succesul de piata. Intr-o economie capitalista, formele de organizare ale companiilor romanesti au fost confruntate cu provocari importante si nu au rezistat pentru ca pietele pun consumatorii pe primul plan. Strategia unei afaceri trebuie sa porneasca de la nevoile consumatorilor, iar firmele industriale romanesti nu s-au restructurat in functie de aceasta provocare.

Tocmai de aceea, afacerile strategice sunt promovate acum in Romania aproape exclusiv de catre firmele multinationale, iar firmele romanesti - cu cateva exceptii, cum ar fi Dacia Pitesti, Alro Slatina sau Petrom - nu s-au dovedit capabile sa gestioneze afaceri strategice.

In aceste conditii, marea problema este rezolvarea relatiei dintre companiile multinationale care gestioneaza afaceri strategice si IMM-urile romanesti.

IMM-urile sunt generate de economia de piata, fiind singura formula capabila sa reduca costurile de fabricatie ale componentelor simple ale unui produs. Utilizand tehnologii sofisticate si sisteme flexibile de fabricatie, ele obtin costuri reduse. Piata ofera intotdeauna oportunitati pentru cei ce lucreaza cu costuri reduse, competitive, la o calitate ridicata, determinata de tehnologia moderna.

Din pacate, multinationalele care au venit in Romania nu au gasit suficiente IMM-uri romanesti capabile sa se integreze si sa coopereze cu ele in productie pentru realizarea de produse complexe. Au fost probleme culturale, de mentalitate si carente manageriale.

In lipsa unei viziuni macroeconomice de dezvoltare, investitorii straini au organizat empiric piata romaneasca, inducand efecte perverse: aduc tehnologie din import si reteta afacerii (know-how), folosesc forta de munca ieftina din Romania si importa multe componente pe care apoi le asambleaza in Romania. Componente simple ce puteau fi produse in Romania sunt importate, ceea ce duce la disfunctii majore in balanta comerciala a tarii, importurile depasind cu mult exporturile.

Egoismul firesc al producatorului individual ce vrea sa isi minimizeze costurile pentru a ocupa o cota de piata cat mai insemnata nu genereaza dezvoltare la nivel macroeconomic daca nu este stimulata cooperarea in productie pentru a genera castiguri in lant.

Guvernul trebuie sa sprijine prin masuri de politica economica firmele mari care integreaza in produsele lor complexe cat mai multe componente romanesti care acum se importa, desi pot fi produse cu costuri mici si in Romania.

Trebuie rezolvate disfunctionalitatile de informare si comunicare atata timp cat acum stim mult mai bine oferta de produse occidentale din import decat oferta autohtona alternativa. Ministerul Economiei, A.N.I.M.M.C. si Ministerul Finantelor trebuie sa adopte o strategie comuna in aceasta privinta. O comunicare generalizata intre producatorii romani si intre producatorii romani si companiile straine prin intermediul unor baze de date cu informatii despre producatori si produse romanesti alternative la importuri ar fi o solutie.

Neimpozitarea profitului reinvestit corelata cu impozitarea la sange a veniturilor personale, tratarea fiscala civilizata a firmelor de productie si controlul transferurilor de valuta din Romania spre strainatate ar determina interesul capitalistilor autohtoni de a investi in economia romaneasca.

Concertarea deciziilor economice, integrarea unei parti din importuri si structurarea informatiilor economice pe domenii ar genera o relatie mult mai fluenta intre cerere si oferta.

Companiile mari au o eficienta alocativa de a genera tehnologii si produse noi prin faptul ca investesc in cercetare si dezvoltare si dispun de instrumentul marketingului strategic.

Capacitatea IMM-urilor de a produce componente simple cu costuri reduse corelata cu capacitatea marilor firme de a integra aceste componente simple in produse complexe poate fi cheia succesului unor cooperari in productie mediate de guvern prin stimularea accesului la informatia comerciala.