este un program guvernamental care porneste de la premisa ca dezvoltarea economica urbana se poate realiza prin cresterea activitatilor economice realizate de IMM-uri pe baza maririi fluxului de capital investitional disponibil.
Pe de alta parte, orasele mici si mijlocii se pot transforma in poli industriali care atrag populatia rurala din zona spre activitati industriale.
Obiectivele subprogramului sunt:
-crearea conditiilor pentru ca orasele mici si mijlocii tinta sa devina poli industriali care sa atraga populatia rurala in activitati industriale;
-accelerarea dezvoltarii economice a oraselor prin marirea capitalului investitional;
-crearea de locuri de munca la IMM;
-cresterea investitiilor in sectorul privat;
-infiintarea si dezvoltarea de firme de productie si servicii;
-sporirea competitivitatii produselor autohtone.
Localitatile urbane din Regiunea V Vest unde se implementeaza subprogramul ?Dezvoltarea oraselor prin stimularea activitatii intreprinderilor mici si mijlocii? sunt: Chisineu-Cris, Curtici, Ineu, Lipova, Nadlac, Pancota, Sebis (Arad), Baile Herculane (Caras-Severin), Geoagiu (Hunedoara), Buzias, Deta, Faget, Jimbolia, Sannicolau Mare (Timis).
Ajutorul financiar nerambursabil aferent unui proiect are valori cuprinse intre 350 milioane si 3,5 miliarde lei, iar finantarea nerambursabila nu poate depasi 50% din costurile totale eligibile ale proiectului.
Solicitantii trebuie sa fie IMM-uri cu sediul social in unul din orasele tinta sau cu sediul principal in afara oraselor tinta daca au fost constituite inainte de 3 aprilie 2003 si deschid filiale in unul din orasele tinta.
Beneficiarii trebuie sa demonstreze ca nu au inregistrat pierderi operationale la 30 iunie 2003.
Durata de executie nu poate sa depaseasca 7 luni, iar data-limita pentru plata ajutoarelor financiare nerambursabile este 10 decembrie 2004.
Activitatile eligibile sunt investitiile directe in utilaje, instalatii si echipamente industriale si reabilitarea cladirilor industriale direct legate de proiect (maximum 20% din valoarea totala a ajutorului financiar nerambursabil).
Semnarea contractelor de finantare se face in maximum doua luni de la notificarea beneficiarului de catre ADR V Vest.

