Pana acum un an, in Romania se vorbea doar despre beneficiile si entuziasmul integrarii europene. Acum am cazut in cealalta extrema si vorbim doar despre costuri, remarca analistul economic Daniel Daianu. Corect este sa punem in balanta, realist, beneficiile si costurile integrarii.

Convergenta nominala dintre Romania si Uniunea Europeana vorbeste despre indicatori macroeconomici: inflatie, dobanzi, deficit bugetar. Convergenta reala presupune insa analize mult mai complexe, ce tin cont de produsul intern brut/locuitor, de distributia activitatilor economice, starea infrastructurii, nivelul salariilor sau ponderea populatiei din mediul rural.

Putem fi ruda saraca acceptata in clubul societatilor prospere, dar pentru a ajunge din urma Europa trebuie sa asiguram ritmuri inalte de crestere economica si o compatibilizare a viziunilor care sa permita cuplarea din mers a doua ansambluri socio-economice diferite.

Vest-europenii sunt speriati de fuga locurilor de munca datorita diferentelor de salarii si au la dispozitie 11 criterii pentru a recurge la clauza de salvgardare, criterii ce se refera la independenta justitiei, statul de drept, combaterea coruptiei sau acordarea ajutorului de stat.

Beneficiile integrarii europene sunt multiple: eficienta si asanare economica, calitate ridicata a vietii, modernizare rurala, calitate a administratiei, accesul la fonduri structurale si cresterea investitiilor straine.

Exista insa si costuri insemnate, mai ales pentru adaptarea companiilor romanesti la standardele de operare europene: cresterea concurentei pe piata, aprecierea leului in raport cu euro, investitiile in tehnologii pentru a raspunde exigentelor de mediu si calitate, cresterea pretului utilitatilor si explozia somajului.

Supapa utilizata de autoritati si de simplii cetateni este plecarea romanilor la munca in strainatate. Daca nu am reusit sa asiguram o ajustare a economiei si o crestere a productivitatii si calitatii care sa ne permita sa exportam bunuri si servicii, atunci exportam cetateni, exportam muncitori calificati. Europa imbatraneste si are nevoie de forta de munca. Europenii nu sunt primitori fata de migranti, dar nici nu pot trai fara ei.

Restructurarea industriala inseamna sange si sudoare. Problemele sunt multiple: infrastructura ramasa mult in urma, costurile modernizarii rurale, reorientarea fortei de munca, migratia, deficitul de competitivitate, scaderea demografica, criza asigurarilor sociale, a sistemului de pensii si de sanatate, subfinantarea cronica a educatiei, cercetarii si dezvoltarii.

Relocalizarea industriilor vestice si existenta activelor imobiliare subevaluate (terenuri, cladiri) atrag fonduri de investitii speculative ce duc la aprecierea leului si lovesc in exportatori. Trebuie pastrat un echilibru intre controlul inflatiei (dezinflatie) si imperativul cresterii economice.

Productivitatea totala a factorilor de productie este inca scazuta datorita tehnologiilor invechite si infrastructurii. Cercetarea si educatia trebuie sa devina sectoare bugetare favorizate pentru a asigura ritmuri de crestere economica mai mari cu 3% decat media din UE. Chiar si asa avem nevoie de 20 de ani pentru a creste de la 30% din media P.I.B. in UE la 60% din media europeana.

Tocmai cand europenii devin tot mai sceptici fata de extinderea europeana si realizeaza ca uniunea se gestioneaza dificil in mai multi membri, Romania a trecut in ultimul ceas Rubiconul. Cale de intoarcere nu mai exista.

[Mircea Mitrutiu]