Arhiva

Noi reguli vamale: Importul de marfuri din afara UE nu trebuie sa lezeze interesele economice ale producatorilor si prelucratorilor europeni

Publicat la data de 2004-12-06

Firmele romanesti care importa materii prime sau materiale din tari care nu sunt membre ale Uniunii Europene va trebui sa dovedeasca din 2007 la vama ca nu puteau sa aduca acele marfuri in conditii avantajoase de la furnizori din tarile europene.

Trei tipuri de explicatii sunt acceptate de UE:

[I].Aceste importuri nu sunt disponibile la acel moment in cantitatile necesare niciunde in Europa.
[II].Sunt disponibile, dar pretul lor este prea mare fata de pretul oferit de furnizorii neeuropeni si ar creste prea mult pretul de cost al produselor finite, eliminandu-le pe acestea de pe piata.
[III].Existenta unor clauze contractuale obligatorii in contractele cu clientii finali care ii obliga pe producatorii romani sa le achizitioneze din afara UE.

In Uniunea Europeana, administratiile vamale ale statelor membre au obligatia de a verifica conditiile economice de derulare a operatiunilor inainte de acordarea autorizatiilor pentru regimurile vamale economice.

Verificarea trebuie sa stabileasca daca folosirea surselor comunitare europene constituie un dezavantaj economic in derularea acestor operatiuni inainte de a aproba utilizarea unor surse din afara comunitatii.

Autorizatia de utilizare a regimului de perfectionare activa se va acorda numai atunci cand poate ajuta la crearea unor conditii favorabile pentru exportul sau reexportul produselor compensatoare, fara ca interesele esentiale ale producatorilor comunitari sa fie afectate in mod nefavorabil.

Pentru regimul de perfectionare activa, neviabilitatea economica a folosirii surselor comunitare se stabileste tinand cont de:

? lipsa marfurilor produse in comunitate cu aceeasi calitate si aceleasi caracteristici tehnice ca si marfurile importate din afara UE pentru operatiunile de transformare avute in vedere (indisponibilitate). Indisponibilitatea marfurilor comunitare se refera la absenta lor totala sau la insuficienta cantitate de marfuri disponibile la acel moment.
? diferentele de pret dintre marfurile produse in comunitate si cele importate din afara comunitatii (ce impact ar avea materiile prime de origine comunitara in pretul de cost al produselor ce ar trebui sa se vanda intr-o terta tara)
? obligatiile contractuale ferme

Autorizatia de utilizare a regimului de transformare sub control vamal se va acorda numai atunci cind regimul vamal ajuta la crearea sau mentinerea activitatii de transformare a marfurilor in Romania si in comunitate, fara sa aduca atingere in mod nedorit intereselor producatorilor comunitari de marfuri similare.

Practic, trebuie dovedit ca doar folosirea surselor necomunitare de materii prime sau piese si subansamble face posibila crearea si mentinerea de activitati de transformare (productie) in comunitate.

Autorizatia de utilizare a regimului de perfectionare pasiva se acorda atunci cand nu se aduce atingere in mod serios intereselor esentiale ale producatorilor si transformatorilor comunitari.

Analiza trebuie sa dovedeasca daca:

? efectuarea de transformari in afara comunitatii aduce dezavantaje serioase prelucratorilor din comunitate
? efectuarea de transformari in interiorul comunitatii este economic neviabila sau nu este fezabila din motive tehnice sau datorita obligatiilor contractuale ferme.

Marfurile situate sub lupa: marfuri agricole (cereale, orez, zahar, lapte), alcoolul etilic, marfuri cu pret mai mare in tari terte decat in UE, marfuri rezultate din prelucrarea produselor agricole si produsele din peste.

Conditiile economice sunt considerate a fi indeplinite pentru operatiuni necomerciale, contracte de lohn, operatiuni uzuale, reparatii, licente si autorizatii pentru produse agricole, procesarea graului dur pentru obtinerea de paste fainoase si marfuri care nu depasesc valoarea maxima de 150.000 de euro pe un cod tarifar vamal, un an calendaristic si un titular pentru produsele agricole si 500.000 de euro pentru alte marfuri.

La nivelul Comisiei Europene exista o aplicatie informatica pentru procedurile de procesare care se deruleaza in UE, astfel incat Romania nu va avea doar obligatia de a verifica indeplinirea conditiilor economice inainte de acordarea autorizatiilor, ci si de a transmite CE informatiile privind toate operatiunile de prelucrare derulate in Romania.

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale