La Timisoara a avut loc workshop-ul international ?Largirea Uniunii Europene si impactul ei asupra Politicilor Agricole Comunitare?.
Noua Politica Agricola Comuna pune accentul pe dezvoltarea rurala, eliminarea cotelor de productie pana in 2013, introducerea schemei de plati unice pe ferma si conditionarea subventiilor de respectarea normelor de siguranta alimentara, mediu si ingrijire (bunastare) a animalelor.
Pentru viitoarele state membre este esentiala diversificarea activitatior in zonele rurale, transformarea fermelor de semi-subzinstenta in ferme comerciale si protectia mediului prin dezvoltarea unei agriculturi ecologice (biologice).
In Romania, fragmentarea proprietatii asupra pamantului determina o dimensiune medie a fermei de 2,47 ha (sub 2 ha teren arabil).
Populatia ocupata in agricultura reprezinta 36,4% din total (3,6 milioane de persoane) fata de o medie europeana de 5% si o medie in tarile candidate sau recent integrate de 13,4%. Se impune o scadere a populatiei active din agricultura de la 36% la maxim 15%. Doua milioane de persoane va trebui realocate spre alte activitati din mediul rural sau pensionate anticipat (cei in varsta de peste 55 ani, cu acordarea de compensatii).
Dintre cele 3,6 milioane, 51,3% sunt auto-angajati (lucratori pe cont propriu), 42% sunt lucratori familiali neplatiti si doar 6% sunt angajati.
Productivitatea scazuta rezulta din faptul ca in agricultura se produce doar 11,4% din PIB.
Cele doua directii de evolutie a Politicii Agricole Comune sunt urmatoarele:
? trecerea de la subventiile agricole directe la dezvoltarea economiei rurale si protectia mediului,
? trecerea de la subventiile de pret pentru produsele agricole la subventiile pentru veniturile persoanelor din mediul rural.
Reforma structurala a agriculturii are doua obiective:
? reducerea numarului de persoane care traiesc din agricultura, cu disponibilizarea suprafetelor de teren necesare pentru consolidarea fermelor;
? cresterea marimii si eficientei exploatatiilor agricole.
O comparatie a situatiei europene cu cea a mediului rural din Romania este elocventa pentru diferentele semnificative.
In Romania, 47% din populatie traieste in zonele rurale fata de 9,7% in UE. In mediul rural este inregistrata 36,4% din populatia activa din Romania, fata de 4,7% in UE. Peste 62% din populatia activa din mediul rural lucreaza in agricultura, in timp ce doar o mica parte din populatia rurala europeana face agricultura.
Resurselor umane din mediul rural romanesc le lipseste spiritul antreprenorial si de initiativa, trainingul vocational in afara specializarilor agricole este nesemnificativ, iar individualismul si neincrederea mineaza parteneriatul si cooperarea in retea pentru dezvoltarea de proiecte.
Nivelul educational scazut face dificila reorientarea fortei de munca spre activitati neagricole.
Infrastructura rurala (apa-canal, gaz metan, drumuri) este slab dezvoltata.
Punctele slabe ale Romaniei rurale sunt populatia ocupata prea numeroasa din agricultura, saracia populatiei rurale, slaba performanta a fermelor de productie, fragmentarea exploatatiilor agricole si lipsa societatii civile.
Diversificarea activitatilor din mediul rural presupune furnizarea de materii prime si servicii pentru agricultura, procesarea si marketingul alimentelor si bauturilor, agro-turismul, mestesugurile, exploatarea lemnului, activitatile industriale, furnizarea de utilitati si servicii (servicii sociale, training vocational) si crearea de ONG-uri pentru dezvoltarea societatii civile.

