Arhiva

Agenda de prioritati a sectiunilor CCIAT ? Cooperarea in afaceri intre firmele membre poate fi solutia pentru castigarea unor proiecte complexe de mare anvergura ? Personalul executiv care asigura relatia cu membrii trebuie sa cunoasca exact nevoile de in

Publicat la data de 2003-12-01

? Sectiunea Constructii de masini
------------------------------------------
Cooperarea in afaceri intre firmele membre poate fi solutia pentru castigarea unor proiecte complexe de mare anvergura



Infiintarea Innovation Relay Center (IRC) Timisoara si proiectul tehnopolului in domeniul constructiilor de masini sunt principalele realizari ale Sectiunii de Constructii de Masini a CCIAT.

Constructiile de masini au devenit un domeniu prioritar de dezvoltare economica atat in strategia de dezvoltare economica si sociala a zonei Timisoara, cat si in strategia de dezvoltare regionala a Regiunii Vest.

Cei doi candidati la functia de presedinte al sectiunii, Mircea Rosu, director general al UMT si Ioan Arjoca, manager ?Tes? au prezentat o serie de propuneri concrete pentru viitorul sectiunii:

? realizarea unui parteneriat intre Ministerul Economiei si Comertului si CCIAT pentru accesul firmelor membre la finantari pentru cresterea competitivitatii industriale
? identificarea exacta a capacitatilor si capabilitatilor de productie ale firmelor membre ale sectiunii
? evidentierea posibilitatilor de cooperare in afaceri in cadrul sectiunii pe proiecte comune mari care depasesc capacitatea unei singure firme
? identificarea nevoilor de noi tehnologii
? cunoasterea programelor de finantare nationale si europene
? participarea membrilor sectiunii cu standuri colective la targuri nationale si internationale de profil
? introducerea de cereri si oferte de tehnologii de varf in baza de date a retelei IRC
? implicarea membrilor sectiunii in proiecte regionale si transfrontaliere
? crearea Tehnopolului in domeniul constructiilor de masini sub forma unui consortiu de firme, universitati si institute de cercetare-dezvoltare care sa contribuie la asimularea de noi tehnologii, creionarea unei oferte comune in domeniul manoperei, incubarea de mici afaceri si derularea de activitati proprii in domeniul cercetarii, proiectarii, protectiei mediului si calitatii
? atragerea de finantari externe prin crearea unor consortii de firme membre

Ioan Arjoca a fost ales presedinte al Sectiunii de Constructii de Masini.



? Sectiunea Comert-Turism
----------------------------------
Personalul executiv care asigura relatia cu membrii trebuie sa cunoasca exact nevoile de informare si servicii ale firmelor membre



Separarea sectiunii de comert de cea de turism si organizarea de sub-sectiuni in cadrul celei de comert (bunuri de larg consum, distributie si logistica, comert specializat, import-export, comert detail si en-gros) au fost primele puncte luate din noi in discutie la Sectiunea de Comert-Turism a CCIAT, o sectiune cu 200 de firme membre.

Cei doi candidati la functia de presedinte, Cornel Vaida, director comercial ?Svetex? si Gheorghe Vasilcin au precizat ca interesul membrilor pentru camera de comert depinde de masura in care interesul personal al firmelor pentru dezvoltarea propriei afaceri gaseste raspunsuri satisfacatoare la camera.

Propunerile facute se refera la:

? reorganizarea activitatii Directiei de Relatii astfel incat referentii de specialitate sa cunoasca exact nevoile de informare ale membrilor
? perfectionarea personalului care asigura relatia cu membrii
? organizarea de cursuri de specializare in meserii conexe comertului: consultanti de vanzari, in tehnici de negociere a contractelor comerciale si in armonizarea practicilor din comertul local cu practicile din comertul european
? asigurarea stabilitatii si calificarii personalului executiv al CCIAT
? dezvoltarea afacerilor in domeniul turismului cu Croatia, Slovenia si Muntenegru
? reluarea concursurilor 'Cea mai frumoasa vitrina' si 'Cel mai bun hotel'

Gheorghe Vasilcin a fost ales presedinte al Sectiunii de Comert-Turism.



? Sectiunea Transport
----------------------------
Marii jucatori de pe fiecare piata trebuie atrasi la camera



Abordarea formala a sectiunilor tine si de mentalitatea firmelor membre care nu se implica in activitatea acestora pe principiul 'noi ne vedem de treaba noastra, la sectiune si la camera merge si fara noi'.

Cele patru firme prezente la Sectiunea de Transport nu au putut sa tina adunarea de alegeri pentru ca nu a existat nici un candidat la presedintia sectiunii care sa fie validat de comisia numita de Colegiul de Conducere.

Preocuparile de baza ale membrilor Sectiunii de Transport s-au cantonat in sfera relatiei cu vama, a abordarii distincte cu informatii si programe a firmelor de transport de marfa fata de transportatorii de persoane si a efectuarii unui sondaj de opinie asupra perceptiei transportatorilor locali de catre firmele din judet, sondaj ale carui rezultate s-au dovedit a fi nerelevante din cauza numarului mic de raspunsuri.

Aeroportul International Timisoara doreste sa efectueze cu sprijinul CCIAT un studiu de trafic de pasageri si sa identifice noi operatori interesati sa desfasoare activitati in incinta aeroportului.

Transportatorii asteapta de la Camera informatii si relatii cu potentiali parteneri, rezolvarea unor probleme tangibile si se plang ca in Timis se stabilesc greu cooperari si parteneriate in afaceri datorita neincrederii si individualismului exacerbat.

Delimitarea clara a obiectelor de activitate ale firmelor care pot face parte din fiecare din cele 13 sectiuni ale camerei si atragerea marilor jucatori de pe piata din fiecare domeniu pentru a lua parte la activitatea sectiunilor au fost doua idei formulate cu ocazia acestei intalniri.

Adunarea Generala de alegeri a membrilor Sectiunii de Transport a fost amanata pentru 12 aprilie, iar depunerea candidaturilor pana in 28 martie.



? Sectiunea Chimie
------------------------
Forta de munca performanta migreaza de la firmele mici si mijlocii la concernele multinationale



Prin activitatea sa performanta, Sectiunea de Chimie a CCIAT a ocupat locul I in anul 2004 si locul II in 2005 in topul presedintilor de sectiuni ai camerei.

Forta de munca bine pregatita este tot mai deficitara si in domeniul chimiei, nevoia de meseriasi calificati fiind resimtita in toate sectoarele industriale.

Calitatea invatamantului lasa de dorit, absolventii iesind din scoala doar cu anumite cunostinte teoretice si fara o pregatire practica.

Chiar si absolventii cu studii superioare viseaza doar la functii administrative si de conducere si nu se mai orienteaza spre o aprofundare a aspectelor tehnice ale profesiei de inginer.

De aceea, dezbaterile dintre directorii de scoli tehnice de meserii si licee industriale, conducerea facultatilor si oamenii de afaceri trebuie continuate pentru regandirea curriculei scolare.

Multe firme mari vor sa isi dezvolte prezenta pe piata balcanica si in sud-estul Europei si sunt interesate de participarea la parteneriate de afaceri romano-sarbo-muntenegrene, romano-maghiare si la actiuni transfrontaliere.

O alta problema des intalnita este migratia oamenilor gata formati de la IMM-urile romanesti la companiile multinationale care ii platesc mai bine.

Angajatii sunt tentati de firmele cu nume cunoscut, fiind o chestiune de orgoliu sa lucrezi pentru un brand care inseamna ceva pentru toata lumea.

Pentru o firma mica, avand cativa angajati, plecarea unor oameni de baza in a caror pregatire ai investit poate insemna o criza majora in activitate.

Concernul plateste, dar inregimenteaza, in timp ce firmele mici si mijlocii permit o activitate cu un grad mai mare de libertate, supusa mai putin unor rigori cazone.

Patronii de IMM-uri sunt interesati sa cunoasca solutiile legale pentru stabilizarea fortei de munca proprii.

Criza prin care a trecut industria chimica dupa 1989 a afectat profund si firmele timisorene, industria chimica fiind in general mare consumatoare de resurse energetice, puternic poluatoare si presupunand retehnologizari costisitoare.

Chimia de sinteza fina, cosmeticele, medicamentele, detergentii si produsele de igiena si intretinere corporala au insa un viitor promitator.

Fondurile comunitare dedicate protectiei mediului si investitiile industriale in tehologii de mediu deschid bune perspective pentru chimistii specializati in probleme de mediu.

George Nicolaescu, director executiv productie la ?Azur? a fost ales presedinte al Sectiunii de Chimie.



? Sectiunea Electro si IT
-------------------------------
Membrii asteapta o abordare pro-activa si reactiva din partea camerei, iar camera vrea membri mai activi, care sa genereze evenimente si venituri



Compatibilitatea electromagnetica, proiectarea asistata pe calculator a modulelor electronice, monitorizarea, controlul si eficientizarea consumurilor energetice sau verificarea conformitatii instalatiilor electrice au fost preocupari care au stat in atentia Sectiunii Electro si IT in ultimii ani.

Cei doi candidati la functia de presedinte, Virgil Rotaru, reprezentantul ?Bridgeman? si Toma Misca, managerul ?EE Test?, au venit in fata membrilor sectiunii cu propriul lor program:

? segmentarea clientilor camerei pe tipuri de firme (micro, mici, mijlocii, mari) si organizarea de evenimente punctuale adresate segmentelor identificate
? outsourcing de produse si servicii de la firmele mari la firmele mici din sectiune
? abordarea pro-activa si reactiva a membrilor de catre camera prin studii de piata care sa afle asteptarile membrilor, cunoasterea profilului de activitate al firmelor membre si feed-back cinstit cu privire la rezultatele evenimentelor organizate de camera
? adresarea de invitatii tintite la evenimentele camerei
? preocuparea camerei fata de evolutia si situatia pe piata a firmelor membre care trec prin crize si risca sa dispara de pe piata datorita lipsei unor informatii furnizate la timp
? transformarea expozitiei Electric Plus intr-un eveniment euroregional si international si continuarea organizarii unor conferinte nationale de electro in cadrul acestui eveniment
? parteneriat public-privat cu institutiile de cercetare si invatamant

Toma Misca a fost ales presedinte al Sectiunii Electro si IT.



? Sectiunea Servicii
-------------------------
Sectiunea de servicii isi propune sa devina un centru de servicii de excelenta pentru membrii camerei



Cresterea ponderii serviciilor in economie este un indicator al gradului de dezvoltare a unei tari.

Faptul ca Sectiunea de Servicii a devenit cea mai mare sectiune a camerei arata ca Timisoara este pe drumul cel bun.

Sub-sectiunile acestui domeniu grupeaza bancile, firmele de asigurari, consultantii si firmele imobiliare.

In ultimii ani, sectiunea s-a implicat in elaborarea hartii finantatorilor, un ghid practic de acces la creditare, in creionarea unor ghiduri practice de aplicare a noii legislatii a muncii si a unor cataloage pentru proprietatile imobiliare.

Consultarile publice nu pot fi eficiente in lipsa unui sistem de reactie rapida a firmelor la initiativele legislative ale autoritatilor publice.

Sectiunea de Servicii doreste sa genereze un asemenea sistem de reactie rapida a mediului de afaceri din Timis.

Campania impotriva pirateriei in consultanta a dus la elaborarea unui cod de bune practici in afacerile de consultanta, cod voluntar la care sunt invitate sa adere firmele din domeniu care vor sa aplice principii etice in afaceri.

Includerea principiilor de guvernanta corporativa in noua lege a societatilor comerciale, Ziua Consultantului, seminariile pe protectia mediului, fiscalitate, finante si contabilitate, finantarea afacerilor pe piata de capital sau 'Saptamana Calitatii Timisorene' sunt evenimente si activitati in care s-au implicat si membrii Sectiunii de Servicii.

Orice firma vrea sa castige bani, sa faca profit din vanzarea produselor si serviciilor sale.

De aceea, Sectiunea de Servicii isi propune sa devina un centru de servicii de excelenta pentru membrii camerei.

De asemenea, companiile de elita care sunt membre ale sectiunii pot constitui surse de expertiza pentru comunitatea si administratia locala.

Firmele de servicii detin mai multe informatii cu privire la impactul integrarii europene si pot constitui un varf de lance pentru pregatirea firmelor de productie si comert.

Grupul de reactie rapida a societatii civile si mediului de afaceri la proiectele de legi aflate in dezbatere publica este o alta prioritate a sectiunii.

A fost discutata crearea de evenimente atractive si generatoare de venituri pentru cresterea gradului de ocupare a Centrului Regional de Afaceri si dezvoltarea cooperarilor in afaceri intre membrii Sectiunii de Servicii si membrii celorlalte sectiuni care pot beneficia de know-how-ul acestora.

Camera i-a invitat pe membri sa participe la misiunile economice finantate pe proiecte europene si sa completeze expertiza proprie a directiilor camerei pentru realizarea unui pachet complet de servicii care sa fie oferit firmelor membre.

Radu Nicosevici a fost ales presedinte al Sectiunii de Servicii a CCIAT.



? Sectiunea Textile
-------------------------
Listele negre de clienti, furnizori si colaboratori pot fi impartasite intre membrii sectiunii



Desi a ramas o sectiune activa, a treia ca punctaj de evaluare intre sectiunile camerei, Sectiunea de Textile se confrunta cu o scadere a numarului de membri din cauza faptului ca nu se mai infiinteaza firme noi si cu o scadere a gradului de incasare a cotizatiilor la 55% datorita dificultatilor financiare prin care trec societatile din acest sector.

Firmele textile doresc sa aiba acces la informatii transmise in timp util, producatorii vor o relatie mai buna cu comerciantii de textile pentru piata interna si solicita autoritatilor un curs valutar mai stabil si predictibil, o crestere mai lenta a preturilor la utilitati si impunerea unor preturi corecte in vama si a unor standarde de calitate pentru marfurile textile importate din China.

Cei doi candidati la presedintia sectiunii, Ovidiu Sandor, presedintele Consiliului de Administratie al ?Modatim? si Eugen Trusca, director comercial ?Pasmatex?, au propus camerei si sectiunii propria lor viziune de dezvoltare:

? resursele si fortele camerei sa fie directionate spre actiuni concrete, care sa maximizeze impactul pozitiv pentru firmele membre
? sa se puna accentul pe calitatea demersurilor intreprinse mai mult decat pe numarul de actiuni
? impartasirea experientelor pozitive si negative intre membrii sectiunii in privinta listelor negre de furnizori, clienti sau colaboratori rau-platnici si a clientilor externi care vor sa comande mai multe produse complementare din domeniul textil pe care nu le poate furniza o singura firma
? imbunatatirea relatiei cu consilierii locali, dintre care majoritatea sunt oameni de afaceri si mai mult de jumatate sunt membri ai camerei, pentru diminuarea poverii fiscale asupra Centrului Regional de Afaceri, un activ destinat mediului de afaceri local
? fidelizarea membrilor actuali si strangerea randurilor in timp de criza, cand domeniul textil inregistreaza tendinte descrescatoare
? pastrarea unei bune legaturi cu patronatul din industria usoara FEPAIUS pentru a asigura o buna reprezentare a intereselor la nivel central si in negocierile cu sindicatele
? identificarea problemelor reale ale membrilor si informarea rapida in privinta oportunitatilor de afaceri, modificarilor legislative, targurilor de profil si surselor de finantare
? crearea unui cadru de cooperare in afaceri si promovare reciproca a produselor si a unor materiale promotionale comune
? realizarea de studii si analize economice ale evolutiilor in domeniul textil
? reasezarea serviciilor camerei pentru a raspunde mai bine nevoilor membrilor
? fiecare sectiune sa aiba un om dedicat din partea Directiei de Relatii
? promovarea exportului sub marca proprie si a cooperarii cu comerciantii, casele de export, consultantii care efectueaza studii de piata si cu reteaua de reprezentante comerciale ale Romaniei
? promovarea programelor de eficienta energetica, calificare a fortei de munca, a produselor inalt tehnologice, a programelor de integrare industriala si cooperarilor cu alte ramuri industriale

La prima intalnire a sectiunii, votul egal s-a repetat de doua ori si, datorita situatiei de balotaj dintre cei doi candidati, s-a reprogramat adunarea generala de alegeri.

La urmatoarea adunare, Eugen Trusca a fost ales presedinte al Sectiunii de Textile.



? Sectiunea Piele, Blanuri, Incaltaminte si Marochinarie
---------------------------------------------------------------------
Firmele de incaltaminte pot derula programe comune de scolarizare pentru forta de munca deficitara din domeniu



Sectiunea Piele, Blanuri, Incaltaminte si Marochinarie a CCIAT a fost implicata in elaborarea planului de dezvoltare regionala, a programelor de invatamant la nivel gimnazial si liceal si a standardelor ocupationale pentru meseriile specifice industriei de incaltaminte din codul COR.

Problemele intampinate de conducerea sectiunii s-au referit la lipsa de participare a membrilor la actiunile initiate de camera sau sectiune si lipsa de initiative si de interes pentru organizarea unor evenimente specifice sectiunii.

Petru Gheorghe, managerul ?G.P. & Company? SA - Guban, noul presedinte ales al sectiunii si-a fixat urmatoarele prioritati:

? cresterea culturii organizationale a membrilor camerei pentru intelegerea utilitatii vietii asociative de organizatie
? invitarea firmelor italiene de productie din domeniu de a avea un reprezentant in cadrul sectiunii
? identificarea tuturor formelor de pregatire profesionala si calificare a fortei de munca (scoli profesionale, ucenici, practica la locul de munca, experienta firmelor italiene in pregatirea fortei de munca) pentru derularea de programe comune de scolarizare pentru pregatirea fortei de munca deficitare in domeniu
? participarea membrilor cu standuri comune la expozitiile de profil
? cresterea numarului de membri pentru consolidarea organizationala
? programe de diminuare a concurentei neloiale puternice a produselor chinezesti
? sprijin in promovare si cu informatii specifice (oportunitati, legislatie, surse de finantare) pentru firmele mici, fara putere financiara



? Sectiunea Prelucrarea Lemnului
------------------------------------------
Prelucrarea lemnului si productia de mobila ar trebui sa mearga mana in mana cu dezvoltarea sectorului de constructii



Explozia de comenzi pentru sectorul de constructii civile si industriale ar trebui sa insemne un boom economic si pentru sectorul prelucrarii lemnului si mobilei.

Daca se construiesc case, sedii de firme si hale industriale, sunt necesare si usi, binale, podele, parchet sau mobila.

Placile fibrolemnoase, mobila tapitata si placile stratificate au luat locul mobilierului clasic din lemn masiv pe piata romaneasca, unde domina cumparatorii cu o putere scazuta de cumparare.

Costul ridicat al utilitatilor (energie electrica si termica, gaz), exportul de cherestea si busteni in locul produselor prelucrare cu valoare adaugata mare, deprecierea monedei europene cu 16-18%, exploatarea haotica a masei lemnoase si extragerea speciilor valoroase din padure, lipsa drumurilor forestiere puse la punct sau concurenta neloiala din partea inspectoratelor silvice au pus mari probleme in fata producatorilor de mobila.

Petru Bernaz, reprezentantul Plapaf Deta, a fost ales presedinte al Sectiunii de Prelucrare a Lemnului.


***


Competitia altor organizatii neguvernamentale - patronate, asociatii profesionale de ramura - a diminuat puterea de influenta a sistemului cameral, care a fost afectat si de pierderea registrului comertului si de conflictele care au afectat multa vreme imaginea Camerei de Comert si Industrie a Romaniei.

Cotizatiile membrilor reprezinta doar 8% din veniturile camerei, dar camera nu poate trai fara membri activi.

Pentru a nu lucra in pierdere, ea trebuie sa valorifice optim Centrul Regional de Afaceri prin asigurarea unui grad minim de ocupare pe intreg anul de 65%, care sa acopere costul concesiunii si taxelor locale, dotarile suplimentare cu echipamente necesare si costul mare al utilitatilor.

Premisa de la care s-a plecat in realizarea acestui efort investitional era de a pune la dispozitia mediului de afaceri, in special firmelor membre ale camerei, un centru modern de afaceri, dotat la standarde europene, unde firmele sa isi organizeze propriile evenimente si intalniri de afaceri si sa participe la evenimente specifice domeniului lor activitate (expozitii, cursuri, parteneriate de afaceri, seminarii etc.).

CRAFT nu este un sediu pentru camera sau doar un centru expozitional, ci un loc de intalnire al oamenilor de afaceri al carui succes depinde de prezenta si implicarea acestora.

Emulatia scazuta in jurul sectiunilor, numarul mic de candidaturi depuse pentru functiile de conducere, putinele firme participante la adunarile generale de alegeri au determinat-o pe vicepresedinta CCIAT Maria Grapini, care se ocupa cu coordonarea activitatii sectiunilor, sa propuna adunarii generale a membrilor din luna mai o reanalizare a rolului sectiunilor, a statutului CCIAT si a reprezentativitatii presedintilor de sectiuni in cadrul Colegiului de Conducere al CCIAT care trebuie corelata cu numarul de voturi exprimate pentru alegerea lor.

La ora actuala, toti presedintii de sectiuni sunt membri de drept ai Colegiului de Conducere, toate sectiunile indeplinind criteriile de performanta stabilite de Colegiul de Conducere.

Un membru al Colegiului de Conducere ales direct de Adunarea Generala a Membrilor devine mai reprezentativ decat un presedinte de sectiune daca prezenta firmelor la adunarile generale de sectiuni este redusa numeric.

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale