Colegiul de Conducere al CCIAT a hotarat sa deschida un terminal al Bursei de Marfuri Timisoara, care va functiona in cadrul Directiei de Consultanta a CCIAT, condusa de jr. Daniela Dagla.
Infiintata in 1994, Bursa de Marfuri Timisoara a trecut cu succes printr-un dificil proces de reorganizare judiciara si a reusit sa intre pe profit din 2004.
Printre serviciile si activitatile bursei se numara gestionarea ordinelor de compensare, organizarea de licitatii pentru vanzarea mijloacelor fixe (activelor) firmelor si organizarea de cursuri de brokeri.
Bursa de marfuri este un mecanism al economiei de piata ce asigura managementul riscului contractual si financiar intr-un cadru transparent.
In calitate de membru fondator al bursei si ca organizatie reprezentativa a mediului de afaceri, CCIAT va deschide o agentie bursiera ce va angaja brokeri si va administra terminalul.
Comisionul de tranzactionare se va imparti intre cei doi parteneri ? CCIAT si Bursa de Marfuri Timisoara ? care vor castiga amandoi din cresterea volumului de tranzactionare.
Maria Grapini, presedintele Consiliului de Administratie al Bursei de Marfuri Timisoara estima o dublare a volumului tranzactiilor in 2005 ca urmare a deschiderii acestui terminal.
Oportunitatile care pot fi valorificate de bursa sunt
? bursa cerealelor,
? descentralizarea procesului de achizitii in cadrul companiilor si regiilor nationale (SNCFR),
? valorificarea cererilor si ofertelor de marfuri din Bursa de Afaceri de pe site-ul CCIAT si
? derularea licitatiilor de achizitii publice pentru institutiile publice (Primaria Timisoara etc.)
Ringul bursei pentru noul terminal, care isi va incepe activitatea in 15 decembrie, va fi amplasat in sala Centrului de Informare si Documentare (CID) a sediului central al CCIAT, din Piata Victoriei nr. 3, etaj 1, sala al carui grad de ocupare a scazut o data cu inaugurarea Centrului Regional de Afaceri.
Terminalul va fi deservit de trei angajati si presupune investitii pentru dotarea cu calculatoare.
La ora actuala nu exista agentii bursiere active in Timisoara care sa fie deschise de cei 46 de actionari fondatori ai BMT. De aceea, bursa se va deschide in curand spre primirea de noi actionari, care insa nu vor putea detine mai mult de 5% din actiunile bursei ca firma sau holding (grup) de firme.
La Timisoara mai exista un terminal al Bursei Romane de Marfuri, acesta fiind al zecelea punct de lucru al BRM deschis in 19 mai 2004 la societatea comerciala ?Elba?.

