Arhiva

Centrul Regional de Afaceri pentru Promovarea Activitatilor Economice Timisoara trebuie construit pana la finele anului 2004

Publicat la data de 2003-12-01

Au fost lansate lucrarile de constructie a Centrului Regional de Afaceri pentru Promovarea Activitatilor Economice Timisoara in prezenta noului constructor-antreprenor general ARCOM SA Bucuresti selectat in urma rejurizarii selectiei antreprenorului general.

ARCOM Bucuresti are 33 de ani de existenta, pana in 1989 realizand doar lucrari de constructii industriale, administrative si civile pe pietele externe.

Acum, holdingul are in componenta 11 societati cu 30 de santiere active si diverse licitatii castigate in Romania: imobile de locuinte de lux in Bucuresti in zona hypermarket-ului Carrefour Orhideea, Facultatea de Sociologie din Bucuresti, Casa Academiei, sediul Primariei Sectorului 2 Bucuresti, Distrigaz Sud Bucuresti, patru blocuri ANL cu 10 scari si 67 de vile ANL, opt sali de sport la Botosani, Seminarul Teologic Ortodox.

In Regiunea de Vest, ARCOM a reabilitat scoli in Timis, Arad si Caras-Severin si a raspuns de extinderea garii si a Centrului Regional de Refugiati din Timisoara.

Povestea complexului expozitional multifunctional devenit CRAFT a inceput in 1992 si cuprinde numeroase etape parcurse: atribuirea terenului pentru viitorul centru expozitional, perfectionarea personalului camerei timisorene in identificarea de programe si scrierea de proiecte, scrierea si promovarea proiectului in structurile locale, regionale si transfrontaliere, organizarea concursului de idei pentru proiectare, crearea parteneriatului public-privat pentru promovarea produselor si serviciilor oferite de centru, redactarea planului de afaceri cu serviciile si actiunile propuse, implicarea Comisiei de Investitii a Colegiului de Conducere al CCIAT in bunul mers al investitiei.

Activitatea centrului va fi monitorizata timp de 5 ani de la infiintare cu privire la termenele de punere in functiune si indicatorii financiari conform contractului de finantare cu U.E.

Centrul Regional de Afaceri CRAFT a devenit un departament distinct in organigrama camerei ce va administra acest complex multifunctional cu o oferta de servicii aferenta spatiului expozitional polivalent, salii de conferinte si birourilor.

Amenajarea de santier a inceput in 28 decembrie 2003 prin amplasarea imprejmuirilor, a caii de rulare, transportul si montarea macaralei turn si construirea baracamentelor. Executia efectiva este planificata sa inceapa in 15 ianuarie 2004, iar lucrarile de constructii sa se incheie pana la finele anului. Este un termen ambitios si dificil avand in vedere ca, datorita amanarii deciziei finale de la Bucuresti privind selectia antreprenorului general, termenul de executie a lucrarilor s-a redus de la cel initial, de 18 luni, la 12 luni. Cele mai dificile lucrari vor fi cele de fundare, motivul fiind nivelul ridicat al apei freatice.

Consiliul local Timisoara a fost solicitat sa aprobe prelungirea concesionarii fara plata a terenului pana la terminarea investitiei. Acordarea prelungirii concesionarii fara plata era o decizie aflata la latitudinea Consiliului Local, neexistand opozitie din partea Curtii de Conturi. Anii initiali de scutire de plata s-au dovedit a fi insuficienti din cauza regulilor dificile ale programului european de finantare, care au impus parcurgerea lenta a etapelor contractuale obligatorii de trecut inaintea demararii lucrarilor de constructie.

Din pacate, in sedinta in plen a Consiliului local Timisoara din 16 decembrie, solicitarea CCIAT de prelungire a duratei scutirii de plata a redeventei pe o perioada de inca 3 ani a fost respinsa pe motivul lipsei de temei legal. Desi Comisia de Patrimoniu a CLT a amendat proiectul acordand scutirea de plata, secretarul Primariei a afirmat ca nu doreste sa isi asume o raspundere pecuniara pentru o hotarare nelegala. In consecinta, nu s-a aprobat scutirea de plata, ci doar o amanare a termenului de plata. Astfel, termenul de plata a redeventei pentru suprafata de teren din zona Salii Olimpia pe care se construieste Centrul Regional de Afaceri a fost amanat pentru luna decembrie 2004.

Efortul financiar al CCIAT este deosebit: 120.000 de euro (proiectele, avizele, autorizatiile, redeventa) si 770.000 de euro, contributia proprie la proiect. Ca atare, camera se afla in imposibilitatea de a sustine financiar concomitent atat realizarea centrului regional de afaceri, cat si achitarea redeventei si a taxei pentru teren.
Solutiile propuse de CCIAT sunt de a cere Primariei restrangerea suprafetei concesionate de la 14.124 mp la 7.422 mp, amanarea la plata a redeventei si solicitarea acordarii in folosinta gratuita a suprafetei de teren in temeiul Legii 213/1998.

mmpr

Banat Business: e–Revista afacerii tale